Vineri, 31 martie 2017, corul „Laudamus”, format din elevi ai Liceului Teologic “Episcop Melchisedec” din Roman, dirijat de către profesorul Gheorghe Gozar, a participat la faza inter-județeană a Concursului Național de muzică pentru formațiile corale din învățământul preuniversitar, desfășurată la Botoșani.
Competiția a avut mai multe secțiuni, elevii romașcani câștigând întrecerea la care au participat corurile liceelor teologice și ale seminariilor din zona Moldovei. Punctajul oferit de către juriu coriștilor romașcani a fost cel maxim, de 100 de puncte, mai bun decât al seminariștilor din Galați, Suceava, Botoșani sau Onești (e vorba despre Liceul Teologic Capucin), întrunindu-se astfel condițiile ca membrii corului „Laudamus” să reprezinte zona Moldovei la faza națională a acestei olimpiade, ce va avea loc la Arad, în perioada 5-6 mai 2016. Totodată, trei dintre elevii romașcani au primit Premiul special, acordat pentru prestațiile lor ca soliști. ”Seminarul romașcan deține o tradiție de excepție a cântului coral, al cărui filon de excelență este conferit tocmai de suita de premii obținute în cadrul acestor competiții în ultimii 26 de ani de învățământ teologic. Munca depusă de către elevi merită evidențiată, precum si faptul ca la timona acestui cor se află maestrul Gheorghe Gozar, neobosit formator de caractere și deschizător de orizonturi culturale noi pentru ucenicii săi, elevii școlii noastre. Îi mulțumim Înaltpreasfințitului Ioachim pentru toată purtarea de grijă oferită acestui liceu, și rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne învrednicească a-I aduce bucurie prin astfel de realizări, în care să investim rugăciune, trudă și pricepere, din moment ce un cor reprezintă un excelent instrument de educație a comuniunii, a muncii în echipă, dar și o veritabilă mostră de eclesiologie practică. Dăm slavă Bunului Dumnezeu pentru toate și felicităm coriștii romașcani, precum și pe proistosul acestora, d-nul profesor Gheorghe Gozar, pentru munca depusă și această realizare”, a precizat Pr. I. Amăriniii