În contextul Anului omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin Acordul de Parteneriat Educațional: „Cooperare benefică între Familie, Biserică și Școală ”, încheiat între Biserica Ortodoxă Luncani din protopopiatul Bacău, comuna Mărgineni, județul Bacău și Grădinița cu Program Normal Luncani, și prin participarea preșcolarilor la serviciile religioase ale sărbătorilor de iarnă, marți, 6 decembrie 2016, de ziua Sfântului Ierarh Nicolae, 50 de preșcolari ai Grădiniței din satul Luncani, aparținând Școlii gimnaziale „Al. Piru” din comuna Mărgineni, au trăit o zi de neuitat.
După primirea micuților, însoțiți de doamnele profesoare pentru învățământul preșcolar, Irina Kincses, Elena Doroftei, autoarea proiectului, Anca și Mihaela Timaru, Mădălina Vântu și de părinți sau bunici, programul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii în timpul căreia, la momentul cuvenit, copiii s-au împărtășit și, împreună cu ei, o mare parte din cei prezenți. După Slujba Acatistului, preotul paroh Vasile Gînju a prezentat în cuvintele sale, pe înțelesul celor mici, viața Sfântului Ierarh Nicolae, cel mai cunoscut și iubit sfânt al Bisericii Ortodoxe, primind de la Sfântul Ierarh o scrisoare pentru preșcolari și o imensă cizmuliță plină de daruri, care au fost împărțite copiilor.
A urmat un frumos program artistic susținut de preșcolari, cu poezii și colinde, care au încântat auzul și inimile celor prezenți și s-au admirat lucrările de pictură tematică cu Sfântul Nicolae și sărbătorile de iarnă, expuse în holul mare, la intrarea în Biserică, executate de cei mici sub îndrumarea pictorului naiv „Badița” Ioan Măric, fiu al satului.
În cuvântul său, preotul Vasile Gînju a arătat că „scopul activității de astăzi, cu tradiții și mirosul sărbătorilor de iarnă, când primii fulgi de zăpadă vestesc că iarna a sosit, când ziua e scurtă, iar noaptea pare să nu aibă sfârșit, a fost motivarea tinerilor în apropierea de Dumnezeu și de a le proiecta inimile dincolo de transcendent, acolo unde Hristos este eternitatea ce punctează istoria, unde se întâlnește divinul cu umanul, acolo unde Crăciunul este Nașterea lui Iisus Hristos, și nu doar venirea lui Moș Crăciun, acolo unde postul înseamnă smerenie, rugăciune, îmblânzirea inimilor, meditație la cele veșnice. Credința în Dumnezeu - a spus părintele – este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica și Școala o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere, și să le formeze personalitatea, învățându-i să cultive bunătatea și omenia, iubirea de Dumnezeu și de semeni, recunoștința față de generațiile trecute care acum ne vorbesc în tăcere și responsabilitatea față de prezent și viitor”, a menționat parohul de la Luncani.
”În dezvoltarea unei educații autentice pentru viață este esențială cultivarea unei legături statornice și a unei cooperări rodnice între Biserică, Familie și Școală, precum și valorificarea contribuțiilor specifice acestora”, a spus doamna director coordonator al Școlii Gimnaziale Luncani, Irina Kincses.
”Prin intermediul întregii activități, de astăzi, mi-am simțit copiii, în nevinovăția lor, mult mai aproape de sufletul meu și am reușit să întrezăresc formarea benefică a unei puternice relații a lor cu Dumnezeu”, a declarat Elena Doroftei, autoarea proiectului educațional.
Activitatea s-a încheiat cu o agapă a bucuriei pentru toți cei prezenți în cadrul Așezământului Social- Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare”, al Bisericii Luncani.
(Pr. Daniel Marari)