În perioada 2-4 septembrie 2017, la Amara, judeţul Ialomiţa, s-a desfăşurat Consfătuirea naţională a inspectorilor şcolari pentru disciplina religie. Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău a fost reprezentat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, de părintele dr. Adrian Alexandrescu, inspector de specialitate.
Lucrările întâlnirii au fost coordonate de către domnul prof. univ. dr. Vasile Timiş, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale. S-au evidenţiat luări de cuvânt şi prezentări concrete ale aspectelor privitoare la specificul disciplinei Religie, din partea reprezentanţilor Ministerului Educaţiei Naţionale şi ai Patriarhiei Române.
Pe agenda de lucru a întâlnirii s-au regăsit teme deosebit de importante, din perspectiva disciplinei: Asigurarea aplicării corecte a noilor programe de gimnaziu pentru religie (toate cultele) şi instruirea cu privire la aplicarea noilor programe de religie pentru clasa a V-a; Diagnoza procesului educaţional, la religie, pentru anul şcolar 2016-2017 (toate judeţele); Priorităţi ale educaţiei pentru anul şcolar 2017-2018; Cadrul normativ privind organizarea procesului de învăţământ în anul şcolar 2017-2018; Modificarea / adaptarea / elaborarea de regulamente specific şi precizări privind competiţiile şcolare în anul şcolar 2017-2018; Structura portofoliului / mapei inspectorului de specialitate.
Duminică, 3 septembrie 2017, participanţii au poposit în Catedrala Episcopală din Slobozia, la Sfânta Liturghie, spre a primi binecuvântare de la Preasfinţitul Vicenţiu, Chiriarhul locului, care le-a şi adresat, cu această ocazie, un cuvânt de bun venit.
(Pr. dr. Adrian Alexandrescu, Inspector Şcolar)