În perioada 23-26 iulie 2024, Asociaților Tinerilor Ortodocși Români din Onești și Protopopiatul Onești sunt gazdele și organizatorii celei de-a șasea ediții a evenimentului „Tânărul Oneștean”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, 160 de tineri din toată țara, coordonați de o echipă de 50 de voluntari, participă la activitățile menite a împlini revederi așteptate, a lega prietenii noi și a pune o cărămidă întru devenirea armonioasă a participanților.
Tema „Libertate și responsabilitate”, aleasă drept motto al taberei din acest an, a deschis marți, 23 iulie, programul evenimentului. Tinerii au avut ocazia de a adresa propriile frământări, temeri și curiozități unui invitat cu o vastă experiență de voluntar în slujba comunității și aproapelui. Alexandra Nadane, director al Centrelor Roua și antreprenor social cu peste 14 ani de experiență, a răspuns întrebărilor participanților, subliniind importanța precauției, empatiei și responsabilității. Mărturiile dumneaei, invocate ca exemple moralizatoare, au atins inimile participanților. Misiunea a fost cu atât mai dificilă cu cât subiectele atinse – gestionarea crizelor de sarcină, traficul de persoane, relațiile toxice – sunt de o importanță majoră pentru societatea de astăzi, însă implică o abordare delicată.
E o bucurie foarte mare să fiu prezentă la acest eveniment, „Tânărul Oneștean”, organizat cu dăruire de mulți ani. Am vorbit, în seara aceasta, cu aproape 200 de tineri, despre „Libertate și responsabilitate”, despre cum folosim darul libertății, despre cum ne putem manifesta responsabilitatea față de cei din jurul nostru, despre relații sănătoase și relații toxice, comportamente și situații care ne împiedică să ne dezvoltăm darurile de la Dumnezeu. A fost un dialog foarte frumos, în cadrul căruia am învățat multe de la tinerii prezenți. Întrebările au dezvăluit nevoia lor de dragoste și sprijin și e minunat că se organizează astfel de evenimente pentru ei. a declarat Alexandra Nadane.
Cuvinte către tineri au fost adresate și de părintele protopop Nicolae Zaharia, moderatorul conferinței, părintele inspector Ioan Bârgoanu, tânăra voluntară Ruxandra Bolocan și domnul Alin Asavei, care a urat bun venit participanților în numele gazdelor de la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” din Onești.
În zilele următoare, tinerii se vor bucura de vânătoarea de comori, de expoziția „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”, Sfânta Liturghie, ateliere tematice și o seară folclorică.
Cristiana Murariu
Coordonator de proiect