Spre întărire sufletească și folos duhovnicesc, aproape de mijlocul Postului Mare, în contextul Anului Omagial al unității de credință și de neam și al Anului comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918, marți, 6 martie, la Biblioteca Municipală “Radu Rosetti” din Onești, a avut loc conferința cu tema “Biserica Ortodoxă Română în slujba unității naționale”.
Părintele Protopop Ioan Bârgăoanu a fost moderatorul aceste întâlniri dintre publicul oneștean și cei doi invitați, Diac. Lector univ. Dr. Vasile M. Demciuc de la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava și Părintele Dumitru Păduraru, realizator Trinitas Tv.
După o expunere de înaltă ținută academică, dar și spitituală și emoționantă a subiectului tratat, a urmat o serie de întrebări din partea publicului, la care invitații au răspuns lămuritor, primind aprecieri din partea preoților prezenți, a profesorilor și a Colonelului Paul Valerian Timofte, președintele Filialei „Cultul eroilor” din Bacău, care, de asemenea a participat la acest eveniment. „Am învățat astăzi că Tricolorul este Antimisul neamului românesc de la părintele Vasile Demciuc, iar de la părintele Dumitru Păduraru că Evanghelia zilei este viața trăită în fiecare clipă”, a apreciat părintele Protopop Ioan, mulțumind Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Pimen pentru binecuvântarea acordată invitaților spre a fi prezenți în mijlocul comunității oneștene.
La finalul întâlnirii, invitații au fost felicitați și au primit daruri din partea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, cu a cărui binecuvântare s-a organizat acest eveniment în Protoieria Onești.