Astăzi, 24 mai 2018, la invitația părintelui Protopop Vasile Cozma, preoții din Protopopiatul Buhuși, s-au întrunit în ședință cultural – administrativă, pentru a fi discutate teme și probleme de actualitate privind activitatea pastoral – misionară și administrativă ce se desfășoară prin parohii la nivelul Protopopiatului Buhuși.
În contextul „Anului Omagial al unității de credință și de neam și Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (din 1918) în Patriarhia Română” în prima parte a conferinței părintele Teacă Vasile de la Parohia Blăgești a prezentat lucrarea cu titlul „Unitatea Bisericii în fața curentelor filosofice și ideologiilor politice”, fiind dezbătute următoarele capitole: Unirea – vechi deziderat al poporului român, Lumea de azi și provocările la adresa creștinismului (neo-marxismul, corectitudinea politică, secularismul, etc), Ortodoxia și identitatea națională.
Părintele protopop a subliniat faptul că România Mare este și o împlinire a Bisericii Ortodoxe Române, care, în toată istoria ei, a apărat unitatea de credință a românilor și implicit a cultivat conștiința unității de neam, ca o concluzie la tema dezbătută.
În încheiere, părintele protopop a anunțat programul desfășurării activităților cu tinerii din cadrul școlilor de vară, program desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, precum și parohiile care s-au înscris anul acesta pentru derularea acestui program.