În ziua de 8 noiembrie a.c., Biserica “Sfinții Voievozi” din orașul Târgu Ocna, cu prilejul serbării hramului parohial, a îmbrăcat haina de sărbătoare. La acest eveniment au fost prezente și autorități locale.
Preoții din localitate au răspuns invitației adresate de părintele paroh Sorin Mihail Postelnicu, participând în sobor la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
DupăSfânta Liturghie a fost oficiată și slujba parastasului pentru ctitorii adormiți întru Domnul. Toți cei prezenți, cler, credincioși și copii s-au bucurat de înălțătoarea slujbă, cei mai tineri enoriași participând și anul acesta de Concursul de pictură „Ziua Îngerilor". Acesta tinde deja să devină tradiție, la el participând copii care învață la școlile nr. 1, 2, 3 și 7 din orașul Târgu Ocna.
Cei mai merituoși și mai talentați dintre copii au primit numeroase premii din partea parohiei. După terminarea premierii, toți credincioșii prezenți, cu mic și cu mare, s-au reunit în Așezământul social-filantropic pentru a participa la agapa frățească organizată de membrii Consiliului parohial.
(Pr. Daniel Marari)