În Duminica a II-a din Postul Mare, 12 martie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” Bacău a avut loc, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare, concertul caritabil intitulat „Inimă de mamă”.
Unul dintre proiectele Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” şi ale „Asociaţiei „Treime de Arhierei” Bacău, ce se regăsește în calendarul „Lunii pentru Viață”, ajuns la ediţia a VIII-a, este concertul caritabil „Inimă de mamă”. Această activitate se desfăşoară în contextul „Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice”, dar şi în contextul lunii martie, „Luna pentru Viaţă”, intitulată anul acesta „Viitorul este pro-viaţă”.
Atmosfera de sărbătoare a fost întregită de evoluţia artistică a tinerilor Lefter Daria (clasa a VII-a D) şi Lupescu Denis (clasa a VII-a A), elevi ai Şcolii Gimnaziale „Mihai Drăgan” Bacău, care au interpretat cântece dedicate mamei, fiinţei celei mai dragi, iar preoţii parohiei au împărţit flori tuturor doamnelor şi domnişoarelor aflate în biserică.
Impresionante au fost declaraţiile venite în urma acestui eveniment, chiar din partea beneficiarilor Centrului de socializare pentru persoanele vârstnice:
„A doua duminică din post a fost împletită foarte frumos cu ziua de 8 Martie. Într-un mod caracteristic preoților noștri de a ne face momente plăcute și sensibile la diferite ocazii, și azi, noi femeile ne-am simțit speciale, apreciate și iubite. Programul artistic și florile oferite ne-au sensibilizat maxim!” (M. M.)
Foarte apreciat a fost şi gestul prin care preoţii Parohiei „Sf. Trei Ierarhi” Bacău, părintele paroh Aurel Cîrlan, împreună cu preoţii slujitori Marian Gliga şi Mihai-Flavius Balaban, au adus un prinos de cinstire femeilor şi mamelor, împărţind flori şi produse de patiserie de la brutăria „Betleem” din incinta Centrului Eparhial Roman, în ziua de 8 Martie, tuturor doamnelor şi domnişoarelor profesoare care îşi desfăşoară activitatea la Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan” Bacău.
Redăm doar unul dintre comentariile de apreciere venite din partea membrilor Centrului de socializare:
„Gest superb și chiar sublim al preoților noștri, care semnifică mai mult decât o mie de cuvinte!!! Asta arată adevărata recunoaștere, apreciere și prețuire pentru Femeia, în toată ființa și splendoarea ei, fie că este mamă, soție sau bunică! Iar în cazul de față se vede recunoștința și respectul pentru colaboratoarele permanente ale Şcolii „Mihai Drăgan” cu Parohia „Sf Trei Ierarhi” Bacău. Felicitări pentru colaborarea frumoasă și trainică între Biserică și Şcoală!”