Dumnică 21 iunie, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, preoții din comuna Sascut împreună cu credincioșii din zonă au avut bucuria de a avea în mijlocul lor icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Trifești, prilej cu care a fost organizată și o procesiune.
Dumnică 21 iunie, prin binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, preoții din comuna Sascut împreună cu credincioșii din zonă au avut bucuria de a avea în mijlocul lor icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de la Trifești, prilej cu care a fost organizată și o procesiune în cadrul căreia s-au înălțat către Dumnezeu rugăciuni pentru ploaie. Procesiunea a început la biserica din Conțești de unde s-a mers prin Parohia Bălcuța, Parohia Sascut-Sat, Parohia Păncești și s-a încheiat la biserica din Parohia Sascut-Târg, făcându-se opriri la troițele de pe traseu, unde credincioșii s-au închinat la icoana Maicii Domnului și s-au înălțat rugăciuni pentru ploaie.