Duminică, 3 octombrie 2016, cu ocazia Zilei Internaționale a Non-violenței, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a acordat arhiereasca binecuvântare pentru implementarea unei activități din cadrul Programului Social Eparhial ”În temniță am fost și ați venit la Mine”, la Parohia Ortodoxă Lazaret din Bacău.
Între activitățile acestui program, adresat persoanelor aflate în detenție, se numără efectuarea unor campanii de prevenire a delincvenței juvenile în școli și licee, oferirea de kituri igienico-sanitare pentru deținuți, facilitarea întâlnirii persoanelor din penitenciare cu preoții din comunitățile de care aparțin, cât și organizarea unor întâlniri cu caracter duhovnicesc în Penitenciar sau la o serie de parohii din Eparhie.
În cadrul evenimentului din 3 octombrie a fost prezent la slujba Sfintei Liturghii săvârșite la Parohia Ortodoxă Lazaret părintele Mașala Daniel, preot capelan la Penitenciarul Bacău, alături de 15 deținute și cadre însoțitoare. După oficierea slujbei și evocarea activităților proiectului menționat, invitații și o parte a membrilor Comitetului Parohial de la Lazaret au participat la agapa creștină organizată cu acest prilej în cadrul Așezământului Lazaret, aici având loc o serie de discuții cu caracter duhovnicesc, dar și pe tema non-violenței, care au marcat astfel Ziua Internațională a Non-violenței.
Pornind de la tema Evangheliei citite în timpul Sfintei Liturghii, au fost analizate aspecte care fac referire la actualitatea îndemnului evanghelic, respectiv iubirea vrăjmașilor, evidențiindu-se diferite cazuri practice, întâlnite în viața zilnică sau în spațiul de detenție din cadrul Penitenciarului. În ceea ce privește violența, identificată în timpul discuțiilor sub multiplele ei aspecte, s-a afirmat necesitatea practicării virtuții care se opune acestui păcat, și anume bunătatea, prin care răutatea se stinge, dragostea se înmulțește și legătura păcii se restabilește.
La final, cele 10 membre ale Comitetului Parohial Lazaret au împărțit persoanelor invitate flori, felicitări, dulciuri, o carte de rugăciune și o icoană. La rândul lor, părintele Mașala Daniel și persoanele aflate în custodia Penitenciarului din Bacău au adresat mulțumiri pentru implementarea acestui program social al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, apreciind efortul organizatorilor și frumoasele clipe binecuvântate petrecute alături de credincioșii Parohiei Ortodoxe Lazaret din Bacău.
Pr. Ciuche Eugen – Ciprian
Consilier Sectorul Social-Filantropic
al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului