Miercuri, 19 aprilie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a avut loc activitatea de final a demersului Protoieriei Bacău care a constat în formarea a 15 preoți ca Lucrători de Tineret, prin intermediul unui curs pus la dispoziție de Centrul de Formare Continuă a Arhiepiscopiei Iașilor. Evenimentul de final a avut loc la Parohia „Pogorârea Duhului Sfânt” din cartierul băcăuan Șerbănești, la finalul slujbei Vecerniei oficiată de 40 de preoți sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche. Delegat al ierarhului pentru acest moment a fost părintele Adrian Alexandrescu, inspector pentru disciplina Religie Ortodoxă, el fiind cel care a și dat citire și a înmânat celor 15 absolvenți certificatele emise de către Autoritatea Națională pentru Calificări.
După săvârșirea slujbei, părintele protoiereu a vorbit credincioșilor prezenți despre sărbătoarea Învierii și perioada săptămânii luminate, ca prilej al credinciosului de a se conștientiza în mod plenar marele eveniment mântuitor și totodată a adus aminte despre implementarea și derularea cursului de formare care a prilejuit evenimentul de la biserica Cincizecimii.
În încheierea activității, părintele protoiereu a vorbit clericilor și credincioșilor despre următorul proiect al Protoieriei Bacău intitulat C.O.M.P.A.C.T. – Comunități Parohiale Active prin Credința Tinerilor, ce se va derula în perioada 1 mai – 1 iulie 2023. Prin intermediul acestei noi inițiative se dorește implicarea a 100 de preoți în derularea de activități pentru tineretul comunității parohiale în vederea organizării unor Școli și Tabere de Vară cu caracter duhovnicesc. Unul din principalele obiective al Proiectului C.O.M.P.A.C.T. este acela de a merge prin parohiile Protoieriei și a forma tineri voluntari care să sprijine prin implicare activă.
Acest nou proiect vine ca o continuare a specializării preoților absolvenți, însă el se adresează și preoților care doresc să se implice în edificarea unor posibile acțiuni și proiecte menite să vină în sprijinul tinerilor pentru a întări legătura dintre ei și biserica lui Hristos. Prin aceasta, preotul va avea în interiorul parohiei un grup compact pe care să se poată baza.
Protoieria Bacău va pune la dispoziție ateliere în colaborare cu voluntarii Asociației A.S.C.O.R. Bacău, iar pe perioada lunilor mai – iunie se dorește ajutarea preotului cu un posibil model de itinerariu pentru școlile și taberele de vară din lunile iulie – august, alături de cursuri de formare prin intermediul cărora vor fi dobândite cunoștințe precum coordonarea unei echipe sau implementarea unor activități specifice.