Cu prilejul „Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice”, celebrată în fiecare an la data de 1 octombrie, seniorii Asociației Creștine de Caritate și Ajutor „Ovidenia Bacău 2005” împreună cu cei ai Asociaţiei „Treime de Arhierei” din Bacău s-au întâlnit la Așezământul social-filantropic al Parohiei „Sfinţii Trei Ierarhi” pentru a inaugura Centrul de socializare pentru persoane vârstnice „Ioachim şi Ana”.
Întâlnirea duhovnicească a seniorilor din cele două asociaţii creştine face parte din Proiectul socio-cultural al Protopopiatului Bacău, intitulat „Hristos, lauda bătrâneților mele”, derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Alături de cei doi delegaţi din partea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, PC protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche şi PC secretar Ciprian-Mihai Olteanu, au participat părintele Ovidiu Radu, preşedintele Asociaţiei „Ovidenia Bacău 2005”, părintele Aurel Cîrlan, preşedintele Asociaţiei „Treime de Arhierei”, în calitate paroh şi gazdă a evenimentului, împreună cu cei doi preoţi slujitori ai Parohiei „Sfinţii Trei Ierahi”, Pr. Mihai-Flavius Balaban şi Pr. Marian Gliga.
Evenimentul a debutat cu o rugăciune de mulţumire pentru toate binefacerile primite din partea Bunului Dumnezeu de către cei sărbătoriţi, după care a urmat slujba de pomenire (parastasul) pentru cei mutaţi în veşnicie, foşti beneficiari ai celor două Asociaţii.
A urmat un dialog realizat între seniorii prezenţi la momentul inaugural al acestui nou Centru de socializare, fiecare prezentând activităţile desfăşurate anterior şi preoţii prezenţi, care au prezentat mai multe modele de sfinți înaintați în vârstă, care au primit binecuvântarea lui Dumnezeu.
Moderatorul întâlnirii a fost Răzvan-Dimitrie Radu, responsabil cu activitățile sociale pentru vârstnici în cadrul Asociației „Ovidenia Bacău 2005”, având sprijinul doamnei Popa Teodora, lucrător social în cadrul asociației.
Deşi suntem într-o perioadă în care se solicită distanţarea fizică, cei prezenţi la eveniment şi-au exprimat dorinţa de a se întâlni săptămânal și de a crea în viitor o apropiere sufletească în acest Centru de socializare, urmând a fi abordate diverse activităţi tematice sau ateliere la care să fie invitate distinse personalităţi din diferite domenii de activitate. Nu vor lipsi nici vizite la anumite obiective culturale, precum și numeroase acţiuni caritabile în slujba aproapelui.
(Pr. M.-F. B.)