Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, la iniţiativa părintelui protopop Costel Mareş, la Catedrala Naşterea Maicii Domnului şi Sf.Ierarh Nicolae din Moineşti a avut loc în seara de 14 decembrie 2014 Concertul de Crăciun.
Concertul tradiţional de colinde organizat de Protopopiatul Moineşti în Duminica a 28-a după Rusalii a ajuns acum la a cincea ediţie, desfăşurându-se sub forma unei activităţi cultural-misionare care, parcă mai mult ca oricând anul acesta, i-a unit pe moineşteni ca într-o cină duhovnicească, arătând că în acest spaţiu binecuvântat de Dumnezeu chemarea spre cele înalte ale duhului se face auzită şi împlinită.
Seara dedicată colindelor a început la ora 1730 cu Ansamblul Moinesteanca, de la Clubul Elevilor Moineşti - coordonator profesor Ifrim Marinica -, un grup de copii inimoşi care cu glasurile lor îngereşti aveau să pregătească auditoriul pentru întâlnirea cu « înaltul cerului » pe care l-a deschis apoi Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, care a câștigat renumele de cel mai bun cor bărbătesc din lume la Jocurile Corale mondiale de la Riga. Acesteia i-a urmat concertul de sărbători al îndrăgitei interprete Paula Seling .
Vocile puternice şi melodioase, timbrul aparte bisericesc, doina chintesenţa folclorului autentic românesc, colindul tradiţional dar şi cel de pe diferite meridiane ale lumii toate aceste au fost culorile unui frumos tablou muzical pe care dirijorul arhidiacon Iulian Dumitru împreună cu membrii Coralei Armonia l-au dăruit Moineştiului în pragul sărbătorii Naşterii Domnului.
În glas de psaltire şi alăută, cu gingăşie, sfială şi fior, Paula Seling a transmis prin cuvânt şi cânt invitaţia către o lume mai bună, cu suflet de copil, cu răbdare de sfânt şi dragoste cum doar Dumnezeu ne-a arătat-o. Îşi face din cuvântul Sf. Apostol Pavel (Ep I Cor cap.13) un motto pe care ni-l arată că îl trăieşte reuşind să inunde inimile celor ce au ascultat-o de pace sfântă.
În încheiere distinşii colindători împreună cu credincioşii prezenţi în biserică au cântat colindul O ce veste minunată, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul a împărţit daruri celor ce ne-au încântat sufletele şi i-a felicitat pentru că s-au făcut mesageri ai dragostei divine dăruindu-ne prin cântecul lor «bucuria de a retrăi fiecare în peştera sufletului său naşterea Lui Hristos».
La final părintele protopop a ţinut să aducă mulţumiri tuturor credincioşilor prezenţi, partenerilor şi coorganizatorilor - municipalităţii moineştene.