La biserica parohiei Fulgeriș, copiii au făcut cunoștință cu marii duhovnici ai neamului românesc, prin intermediul unui material prezentat de preotul paroh Radu Marian Gabriel.
Marii duhovnici ai neamului românesc au fost prezentați și copiilor din parohia Fulgeriș (Protopopiatul Sascut). Aceștia au participat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la cateheza ”Chemarea Lui Hristos prin glasul marilor duhovnici”, desfășurată în biserica parohiei. ”Copiii au vizionat un material video despre viața și activitatea unora dintre marii duhovnici. În urma acestuia au avut loc discuții referitoare la sfaturile pe care duhovnicii le dau pentru o viață creștină autentică și importanța punerii în practică a acestor îndemnuri duhovnicești”, a declarat preotul Radu Marian Gabriel, parohul bisericii din Fulgeriș. Scopul acestui proiect catehetic este de a împărtăși copiilor din viața și activitatea marilor părinți, pentru ca și ei, urmând exemplu și sfaturile acestora, să răspundă cât mai bine chemării Lui Hristos.