În ziua de 05 mai 2017, cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Grădinița ”Episcop Melchisedec” din Roman a fost gazda Cercului pedagogic cu directorii instituțiilor particulare din Județul Neamț.
Coordonate de doamna inspector școlar Maria Ghiniță, cadrele didactice au purtat discuții pe tema acestei întâlniri: ”Proiectarea managerială în unitățile de învățământ particulare din jud. Neamț”. Astfel, au fost prezentate modul de implicare și funcționare a unităților preșcolare, precum și rolul și importanța grădinițelor particulare în viața urbană și rurală nemțeană.
Delegatul Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului la această întâlnire a fost părintele consilier eparhial Valentin Băltoi care a trasmis cuvântul de apreciere și binecuvântare cu prilejul întâlnirii, tot acum subliniind relația biserică-școală, dar și importanța pe care Centrul eparhial Roman o acordă Fundației ”Episcop Melchisedec”.
Totodată, oaspeții au vizitat spațiile unde copiii învață și se recreează, apreciind efortul pe care conducerea și personalul îl depun pentru ca cei mici să beneficieze de cele mai bune condiții.
Momentele artistice nu au lipsit, iar preșcolarii și-au arătat multiplele calități prin rodul muncii depuse în grădiniță, dar mai ales bucuria de a fi parte a Fundației ”Episcop Melchisedec”. Directorul Fundației romaşcane, domnul Aurelian C-tin Alexa a explicat scopul și particularitățile acestei grădinițe în viața cetății mușatine. ,,Grija pentru calitatea actului educațional, pentru consolidarea unei cât mai bune educații, pentru curățenie și bucuria copilăriei sunt câteva din principiile pe care toți angajații instituției au obligația de a le transmite acestor minunați copii”.
(Pr. Daniel Marari)