Respectând în duh de dragoste și sprijin pentru aproapele textul biblic: “Toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos” (I Corinteni 6,12); Centrul “Izvorul Tămăduirii” din cadrul Fundaţiei “Episcop Melchisedec” filiala Bacău, înființat cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și aflat sub coordonarea Pr. Liviu Burlacu a desfășurat în anul 2016 o activitate rodnică, implicându-se în ajutorul și reabilitarea persoanelor dependente de alcool, droguri și alte substanțe psihoactive.
Astfel, pe toată perioada anului trecut au existat, conform Registrului de evidenţă internă, peste 1700 intervenţii, consilieri individuale, evaluări, campanii de informare in școli/licee şi alte activităţi între care amintim: 1.636 sesiuni de consiliere în domeniul adicţiei sau codependenţei cu persoane înscrise în Programul Centrului “Izvorul Tămăduirii” Bacău, dependente de alcool, droguri sau jocuri de noroc; Programul “Alege Libertatea”, menit să consilieze persoanele dependente din penitenciarul Bacău; Campanii de informare şi prevenţie desfăşurate în parteneriat cu Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane; Campanii de informare şi prevenţie desfăşurate în unităţi şcolare și spitale din Bacău (aprilie - Şcoala Generală Coloneşti- Bacău - 40 elevi; mai - Grupul Şcolar “N.V. Karpen” Bacău – 120 elevi; mai - Colegiul “Mangeron” Bacău – 40 elevi și Şcoala Generală Iteşti – Bacău – 100 elevi).
Între activitățile de prevenire a consumului de droguri, alcool și alte substanțe nocive, nu au lipsit nici conferinţele, seminariile și prezentările, desfășurate atât la Bacău, cât și la Piata Neamț sau Durău.
Anual, Centrul “Izvorul Tămăduirii” are înregistrate 206 persoane care beneficiază de terapie individuală şi de grup, precum și 104 persoane care sunt tratate pentru dependenţa de alcool, drog și joc de noroc.
Timp de aproape șase ani acest Centru, a reprezintat una dintre preocupările constante ale IPS Părinte Ioachim, care, prin intermediul preoților care își desfășoară activitatea pastoral-misionară în parohiile încredințate spre păstorire, a îndrumat aici persoane suferinde, din zona canonic-administrativă a Arhiepiscopiei, pentru tratarea dependenței de alcool și droguri.
Tot aici se derulează și programul terapeutic Minnesota «Tratamentul în 12 pași», program recunoscut pe plan mondial, cu cele mai bune rezultate.
Centrul „Izvorul Tămăduirii” vine să completeze salba de instituții social filantropice din cadrul Eparhiei Romanului și Bacăului menite să ajute la vindecare sufletească și trupească a fiilor și fiicelor duhovnicești care se luptă cu diferite dependențe nocive.
(Pr. Daniel Marari)