La toate bisericile din Patriarhia Română, în timpul Sfintei Liturghii şi la slujba Parastasului pentru eroi, din data de Joi, 4 iunie 2020, vor fi pomeniţi eroii, soldaţii, luptătorii, diplomaţii români şi toţi cei care au contribuit la realizarea României Mari la nivel naţional, între anii 1916-1918, şi recunoaşterea acesteia pe plan internaţional, în special prin Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920.
Veşnica lor pomenire din neam în neam!
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
***
La 4 iunie 1920, la Trianon a fost semnat Tratatul de pace cu Ungaria, prin care era recunoscută Unirea de la 1918, un fapt de normalitate care trebuia sa se întâmple, mai devreme sau mai târziu, consfințind o ordine "pe care veacuri de conviețuire și suferințe comune au săpat-o în conștiința istorică a neamului nostru.", după cum aprecia Nicolae Titulescu.