Astăzi, 18 ianuarie 2022, părintele protopop Ioan Bârgăoanu, însoțit de corpul adiministrativ al Protopopiatului Onești, a poposit în mijlocul familiilor Deleu și Enache pentru a oferi darul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.
În acest sens, fiecare familie a primit suma de 2500 de lei, bani necesari pentru achiziționarea materialelor de reconstrucție a caselor. Grija Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru enoriașii Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului nu se manifestă doar prin rugăciune ci și prin faptă, arătând prin aceasta că oamenii aflați în situații dificile nu trebuie să fie singuri, chemând pe toți la împlinirea poruncii iubirii aproapelui.
Totodată, Protopopiatul Onești, prin Asociația „Patmos” va continua să sprijine cele două familii cu porții de mâncare caldă în fiecare zi, timp de o lună, asigurându-le un minim necesar până la refacerea imobilelor.