Cateheză dedicată Familiei creştine în Parohia „Sf. Trei Ierarhi” Bacău

Miercuri, 4 martie 2026, în a doua săptămână din Postul Mare, la Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău a fost susţinută prima cateheză din cadrul unui nou program catehetic-misionar, implementat în Protoieria Bacău cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim. Programul intitulat „Familia creștină – spațiu al iubirii și sfințirii” este dedicat Anului Omagial al pastorației familiei creștine şi Anului Comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame) şi se integrează în programul eparhial, cu derulare continuă, „Mergând, învăţaţi toate neamurile…”.

Comuniunea din Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor înainte sfințite a continuat prin cateheza intitulată „Familia Sfinților Ioachim și Ana – icoană a răbdării și credinței”, susţinută de părintele slujitor Mihai-Flavius Balaban. În cadrul întâlnirii, credincioșii au fost invitați să mediteze asupra modelului oferit de Sfinţii Ioachim și Ana, părinții Maicii Domnului, ca exemplu de statornicie în credință și nădejde în lucrarea proniatoare a lui Dumnezeu.

Cateheza a evidențiat modul în care credința statornică și răbdarea în încercări pot transforma suferința în binecuvântare. Pornind de la experiența durerii nerodirii trăită de Sfinții Ioachim și Ana, dar și de la răsplata primită prin nașterea Maicii Domnului, părintele catehet a subliniat importanța rugăciunii stăruitoare, a unității dintre soți și a încrederii neclintite în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

La final, câțiva dintre participanți au împărtășit gânduri și impresii, evidențiind roadele acestei întâlniri. O mamă a mărturisit că „exemplul Sfinților Ioachim și Ana ne învață să nu ne pierdem nădejdea atunci când trecem prin încercări, ci să transformăm suferința în rugăciune”. Un alt participant a subliniat că astfel de cateheze „ne ajută să redescoperim frumusețea vieții de familie și responsabilitatea de a ne crește copiii în credință”.

Prin această cateheză, Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bacău continuă parcursul duhovnicesc dedicat familiei creștine, reafirmând că familia este chemată să devină un adevărat „spațiu al iubirii și sfințirii”, o mică biserică în care Hristos este prezent și lucrător în fiecare etapă a vieții.

(Pr. B.M.F.)