Istoric
Pe valea mijlocie a Trotuşului, la poalele munţilor Tarcău, la capătul de apus al Depresiunii Dărmăneşti se află oraşul Comăneşti pe drumul naţional 12A Oneşti – Palanca.
În centrul civic al oraşului Comăneşti, în anul 1992 au început lucrările Catedralei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena". Parohia a fost înfiinţată în 1991,preot paroh fiind numit Porojnicu Valentin care a coordonat lucrările de construcţie.
Proiectul a fost făcut de dl arhitect Srulovici Leon, arhitect de rezistenţă dl. Dragoş Badea, proiect incintă - arhitect Magdalena Jora.
Biserica propriu-zisă este formată dintr-un corp principal de 31,5 m lungime şi 32,30 m înălţime. La acest corp principal se adaugă,tot în plan, turnul clopotniţă de 6x5 m şi o absidă semicirculară de 6x3 m, pe faţada de sud. Aceleaşi elemente se regăsesc pe faţada nord, dar cu înălţime diferită pentru corpul rectangular. Clădirea bisericii are înălţimea la streaşină de 11 m şi la coama acoperişului 19 m. Turla bisericii are streaşina la 24,8 m faţă de baza clădirii şi 32,30m la vârf. Turnul clopotniţă are respectiv 17,20 m şi 22,20 m. Planul bisericii cuprinde intrarea care se face prin latura de sud pe sub turnul clopotniţă, printr-o scară monumentală din marmură şi piatră de Slănic. Prin scara de vest se coboară într-un paraclis ce se află la subsol. Acest paraclis are şi un acces direct din exterior printr-o scară ce se află pe corpul de pe faţada nord. Tot aici este prevăzut şi un ascensor pentru servicii funerare. Scara de pe latura vest urcă şi la următoarele două niveluri unde se află cafasul-la etajul I şi apoi la etajul al-II-lea de unde se accede la o cancelarie plasată în turnul clopotniţă, deasupra intrării. Plastica construcţiei este inspirată din arhitectura tradiţională moldovenească, soclul bisericii va fi făcut din piatră.
În 15 mai 1994 s-a făcut sfinţirea subsolului. Acest subsol poate fi folosit, în caz de necesitate, ca adăpost civil (ALA). Este singura clădire cu un adăpost de acest fel în zona civică a oraşului. (Evenimentul a fost mediatizat în presă şi TVR 1 ). La această biserică s-a lucrat în fiecare an. În 1996 s-a ajuns la cota 3,5m; în 1997 – cota +7m; în 1998 – cota +10m, arce; în 2000 - 6 clopote şi cota +14m; iar în anii următori s-au turnat betoane pentru arce, turnuri, s-a făcut acoperişul, s-au tencuit turnurile etc.
Biserica este făcută din beton şi cărămidă cu zidul de 0,62m şi este acoperită cu tablă inoxidabilă. Crucile ,în număr de 8, sunt din inox. Biserica este înzestrată cu 6 clopote, cel mai mare având 700 kg. De asemenea este înzestrată cu cimitir propriu, în zona centrală, 1 ha.
Actualmente biserica se află la finisaje.
Urmează să efectuăm următoarele lucrări:
- definitivarea finisajelor (tencuieli, pardoseală, scări, socluri etc.);
- definitivarea scării şi a rampei pentru persoane cu dizabilităţi şi placarea cu piatră de Slănic soclului;
- definitivarea catapeteasmei şi a mobilierului specific;
- amenajarea incintei bisericii; (Înapoi)
PREOT SLUJITOR:
Preot Paroh: Valentin Porojnicu