Cu binecuvântarea Inaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, luni, 14 martie 2016, proiectul social eparhial dedicat tinerilor cu dependență de alcool și stupefiante a cunoscut o nouă etapă în Protoieria Onești.
La Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” din Onești a avut loc prima activitate de conștientizare și informare a tinerilor acestui colegiu, asupra riscului la care se pot expune prin consumul ocazional sau dependent de alcool și stupefiante.
La workshop-ul organizat de Sectorul Social – Filantropic, în parteneriat cu Protoieria Onești și Colegiul tehnic, au participat angajați și voluntari ai Centrului ”Izvorul tămăduirii” al Fundației „Episcop Melchisedec”, Filiala Bacău, activitate coordonată de Pr. Liviu Burlacu.
Tinerilor și cadrelor didactice prezente li s-a prezentat un material informativ intitulat ”Viața ta e în mâinile tale” și apoi au fost realizate jocuri de rol care au sugerat mai evident marea provocare cu care se confruntă zi de zi dependentul și codependeții săi, cum funcționează acest mecanism și care sunt soluțiile de recuperare a persoanei vulnerabile.
În prezent, numărul tinerilor din învăţământul liceal care sunt tentaţi să încerce drogurile este în creştere, potrivit tuturor statisticilor în domeniu. De altfel, drogurile care ajung la tineri sunt din ce în ce mai diverse, mai accesibile şi mai periculoase. Incidenţa cazurilor de consumatori şi traficanţi de droguri este, şi în ţara noastră, în creştere.
La eveniment a participat și Pr. Protopop Ioan Bârgăuanu care a încurajat tinerii prezenți în a avea încredere în Milostivul Dumnezeu în lupta cu aceste provocări, amintind faptul că Biserica le este aproape în orice moment delicat din viața lor. Directorul adjunct al colegiului, Prof. Oana Zaharia a mulțumit organizatorilor și celor prezenți pentru implicarea în această campanie, oferind tot concursul în viitoarele acțiuni similare ce sprijină tânărul și familia sa, iar Asistentul social al Protoieriei Onești, doamna Raluca Alupei, a prezentat situații concrete în care tinerii dependenți au reușit să se recupereze prin credință și suportul familiilor lor.
Sectorul social – Filantropic alături de Protoieria Onești va continua seria de workshop-uri dedicate tinerilor și problemelor cu care ei se confruntă, prin campania de conștientizare, informare și prevenție. Toate colegiile din Onești vor deveni partenere în acest proiect social eparhial în vederea prevenirii consumului de alcool și stupefiante, iar Școlile gimnaziale vor desfășura campanii în vederea conștientizării riscului săvârșirii de către minori a unor acte de infracționalitate și delict în societate. (Pr. Ilarion MÂȚĂ)