În biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din parohia Lipova a poposit și anul acesta, înconjurat de copiii satului, Moș Crăciun. După săvârșirea Sfintei Liturghii, în glasul plin de gingășie al copiilor cântând colinde și cântece de stea, Moșul a împărțit daruri și cadouri copiilor prezenți, dar și credincioșilor din biserică.
Bucuroși de prezența mult-așteptată a lui Moș Crăciun, copiii Școlii cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu” au pregătit un mini-concert de colinde, sub îndrumarea d-nei învățătoare Șanta Lenuța, a d-nei profesoare Noacă Ramona și a domnului profesor de religie Dănilă Costel, colaboratori apropiați și împreună-lucrători cu părintele paroh Petru Bălăiță.
„Încă o dată întruparea Fiului lui Dumnezeu ne umple de convingerea că Dumnezeu este cu noi, așa cum ne-a profețit profetul Isaia, și rămâne în lume cu credincioșii săi, căci Domnul ne promite „ Iată Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28,20), indicând tuturor să urmeze smerenia, iubirea, credința, răbdarea și iertarea Pruncului Mântuitor care ne grăiește: “pildă v-am dat vouă” (Ioan 13,15)”, a subliniat părintele Bălăiță în cuvântul său.