Sâmbătă, 15 octombrie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, credincioișii Parohiei Blăgești și-au cinstit ocrotitoarea bisericii parohiale „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
Sâmbătă, 15 octombrie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, credincioișii Parohiei Blăgești și-au cinstit ocrotitoarea bisericii parohiale „Sfânta Cuvioasă Parascheva”.
Ca delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim a fost prezent în mijlocul comunității blăgeștene Pr. Arhim. Pimen Costea, Vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de Pc. Pr. Protopop Vasile Cozma și un sobor de preoți din Protopopiatul Buhuși.
Evenimentul a debutat cu sfințirea troiței de la intrarea în curtea bisericii închinate Cuvioasei Parascheva și a lumânărarului, ambele ridicate prin bunăvoința și cu cheltuiala Consiliului Local Blăgești.
A urmat slujba Vecerniei unite cu Litia, după care s-a săvârșit slujba de mulțumire pentru binefăcători și comunitate, apoi slujba de pomenire pentru ctitorii trecuți la cele veșnice.
În cuvântul de învățătură Pr. Vicar a transmis grija părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a vorbit despre cultul Cuvioasei Parascheva, despre locurile unde se păstrează părticele din sfintele sale moaște și a felicitat comunitatea pentru faptul că unul din veșmintele Cuvioasei se află la biserica din Blăgești.
În cuvântul său Pr. paroh Vasile Teacă a mulțumit tuturor celor prezenți la o zi atât de importantă pentru Parohia Blăgești.