Bucuria Nașterii Domnului trăită în Parohia Leorda Comănești

Joi, 25 decembrie 2025, în ziua Nașterii Domnului, mulțime de credincioși de toate vârstele din Parohia leorda Comănești au fost asemenea îngerilor și păstorilor de altă dată, care au vestit Nașterea Mântuitorului nostru, participând la Sfânta Liturghie. 

Mai apoi, o parte din enoriașii parohiei au  oferit credincioșilor un dar de suflet, pregătit cu sensibilitate și implicare. Acesta a constat într-un concert de colinde dirijat cu profesionalism de tânărul teolog, cântărețul Bisericii, domnul Ștefan Târnacop, un moment artistic deosebit susținut de domnișoara Maria Ioana Ursache, elevă a Colegiului Național  de Artă ,,George Apostu” din Bacău și o scenetă realizată pe temei scripturistic, pregătit împreună cu copiii, de doamna preoteasă Andreea. 

Biserica a fost vie și a răsunat de glasurile emoționate, melodioase și sensibile care au continuat starea de Liturghie și care au contribuit la prelungirea sărbătorii, fiecare ducând mai apoi acasă vestea Nașterii Domnului primită acolo unde începe totul, în Biserică. 

Spre final s-a alăturat și Moș Crăciun împărțind tuturor celor prezenți daruri și colaci, aducând zâmbete și bucurie în inimile copiilor de toate vârstele.

(Pr. Codrin Laslău)