“Bucuria de a face altora bucurii“, în zi de Ajun, la Parohia Poduri

Și anul acesta în ajunul Sărbătorii Nașterii Domnului, grupul de colindători ai Parohiei Poduri din Protopopiatul Moinești, împreună cu părintele Vasile Popa şi părintele Ciprian Andrioaie, au mers să ducă în dar “colindul vechi şi bun”, precum  şi un pachet cu alimente necesare pentru masa de sărbători, celor care duc greu povara bolii, a bătrâneţii şi a singurătăţii.

     Astfel,  după ce au pregătit cele 20 pachete cu alimente pentru bătrâni și cele 150 de pachete cu dulciuri pentru copiii parohiei ce vor fi prezenţi la slujba de Crăciun, colindătorii au pornit, mângâiați de fulgi timizi de nea, pe la casele celor care “nu pot ieşi din casă”, aducând un strop de lumină pe feţe bătute de ani şi suferinţă şi un licăr de speranţă în suflete pline de credinţă, primind în schimb zâmbete, lacrimi şi lecţii de viaţă.

      “Chiar dacă au trecut treisprezece ani de când am demarat acest proiect, şi acum, ca de fiecare dată, copiii colindători și toți cei implicați am învăţat noi lecţii de demnitate în suferinţă şi bătrâneţe, de credinţă răbdătoare, de dragoste lucrătoare şi bucurie.  Fie ca Hristos Domnul Cel născut în ieslea Betleemului să aline sufletele “necăjite şi întristate” din lumea întreagă, să aducă ”pe pământ pace și între oameni bunăvoire” şi să înmulţească dragostea dintre noi”, a spus părintele paroh Vasile Popa.

(Pr. V.P.)