În parohia “Sf Ioan” din Bacău, la îndemnul PS Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, începând cu Postul Crăciunului de anul trecut, s-a instituit obiceiul ca cei cu posibilităţi materiale sau dornici să facă o faptă bună să pregătească pachete cu alimente de bază pentru nevoiaşii din parohie, identificaţi cu ocazia vizitelor pastorale.
Această formă de într-ajutorare a continuat şi anul acesta, când, la iniţiativa părintelui paroh Marius Popescu, în fiecare sâmbătă din Postul Mare, s-au colectat alimente care au fost distribuite celor nevoiaşi. Acţiunea a fost coordonată de Comitetul de femei al parohiei.
Din duminica Floriilor s-a început colecta pachetelor cu alimente pentru masa de Paşti, încât în Joia Mare, 50 de familii au primit vizita preoţilor Marius Popescu şi Eduard Ungureanu, însoţiţi de membri ai parohiei. Din partea Comitetului de femei, acţiunea de colectare şi distribuire a fost coordonată de Carmen Barabaşa, care s-a ocupat de transportul pachetelor la locuinţa bătrânilor nedeplasabili din parohie, făcând astfel o bucurie şi celor mai nevoiaşi dintre noi.