Biserica Precista din Târgu Ocna și-a serbat hramul

Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Ioachim, al Romanului și Bacăului, Parohia „Precista” - Târgu Ocna și-a sărbătorit hramul Bisericii - Catedrale „Adormirea Maicii Domnului”. Marele praznic a fost receptat atât prin bucuria comuniunii liturgice, cât și prin implicarea, dragostea și jertfelnicia întregii comunități.

Zilele de bucurie au debutat miercuri, 13 august, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de preoți. În ajunul sărbătorii programul liturgic a continuat cu oficierea Dumnezeieștii Liturghii, iar în a doua parte a zilei prin săvârșirea Slujbei Vecerniei unită cu Litia, precum și a Prohodului Maicii Domnului - rânduiala la care, după o tradiție de peste un secol și jumătate, au participat toți preoții din urbea de pe Trotuș. În acest context cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Petru Roncea, cel care a  arătat că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu rămâne în mod real nădejdea tuturor celor aflați în situații limită indiferent de speța acestora. Seara a fost încheiată prin oferirea unor ofrande de fructe specifice acestei perioade.

În ziua praznicului, Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți, sub protia părintelui Vasile - Ioan Panțâru, preot paroh la Parohia „Buna Vestire – Răducanu”, Târgu Ocna. Un moment aparte l-a reprezentat pomenirea ctitorilor bisericii, fapt ce a amintit de cele patru veacuri ale existenței acestui sfânt lăcaș.

De asemenea momentul în care câteva sute de credincioși au primit Împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului a reliefat dinamica vieții spirituale în această comunitate.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Sorin-Mihail Postelnicu, preot paroh la Parohia „Sfântul Ioan”- Târgu Ocna. Preacucernicia sa a folosit ca text suport pentru cele afirmate Imnul închinat Icoanei „Paramythia”, compoziție a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. 

La final, părintele paroh Andrei Silviu Neicu a oferit daruri simbol domnului Cristian - Aurelian Ciubotaru, primarul orașului stațiune Târgu Ocna, precum și domnului Vasile Budacă, deputat în cadrul Parlamentului României, iar părintele Valentin Cojocaru a mulțumit atât celor prezenți, cât și celor implicați în organizarea evenimentelor.

Partea social-filantropica nu a fost nici ea neglijată, cu aceasta ocazie fiind împărțite peste 250 de pachete cu hrană caldă, tradiționalii colăcei, colivă și fructe. 

În a doua parte a zilei manifestările au continuat printr-o gală în care „bunicii” din comunitate au fost omagiați la împlinirea a cincizeci de ani de împreună viețuire. 

În parteneriat cu Primăria Târgu Ocna, precum și în prezența preoților din comunitate, festivitatea devenită o tradiție s-a dorit a fi o formă de recunoștință față de cei care au păstrat vie Taina Familiei timp de jumătate de secol.

(Pr. S.A.N)