În urma adoptării în şedinţa de lucru a Comisiei de revizuire a Constituţiei de marţi, 4 iunie 2013, a amendamentului la articolul 4 alin. (2) din Constituţia României în vigoare, prin care sunt completate în legea fundamentală criteriile pentru care este interzisă discriminarea, inclusiv culoare, orientare sexuală sau trăsătură genetică, precizăm:
Patriarhia Română speră că o astfel de prevedere constituţională nu constituie o premisă pentru o orientare defavorabilă familiei creştine tradiţionale.
În acest sens, Patriarhia Română îşi exprimă dorinţa ca, atunci când vor fi luate în discuţie amendamentele la articolul 48 alin. (1) din actuala Constituţie a României, Comisia de revizuire va ţine cont de propunerea Bisericii Ortodoxe Române, înaintată Parlamentului României (27 mai 2013) în numele majorităţii românilor (85,9%), şi anume:
„Familia, elementul natural şi fundamental al existenţei şi dezvoltării societăţii, se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor şi beneficiază de sprijin şi ocrotire din partea statului şi a societăţii”.
Din cele mai vechi timpuri, poporul român a moştenit şi a cultivat un respect deosebit faţă de familie, numită şi „Biserica de acasă”, având credinţa că este instituită şi binecuvântată de Dumnezeu. Acest respect faţă de familie s-a concretizat în grija pentru o viaţa curată şi echilibrată în orice împrejurări, ajutorarea reciprocă a soţilor şi naşterea de prunci. Toate aceste valori au rămas peste veacuri trăsătura fundamentală a societăţii româneşti.
Patriarhia Română va propune tema completării articolului 48 alin. (1) referitor la familie din actuala Constituţie a României pe agenda de lucru a Consiliului Consultativ al Cultelor din România din 20 iunie 2013, pentru a proteja familia naturală şi tradiţională.