Binecuvântare și sprijin financiar pentru mii de oameni, copii şi bătrâni

Câteva mii de copiii din zona Bacăului se bucură zilele acestea de ajutoare din partea Bisericii, constând în rechizite și ghiozdane pentru începutul noului an școlar. Unii dintre ei, proveniți din familii defavorizate vor avea bucuria de a primi, și în acest an, burse pentru a putea continua studiile la liceu sau colegiu. Acum, la începutul lui septembrie, aceasta este doar o mică parte văzută din volumul impresionant de activități social-filantropice pe care Biserica le derulează în județul Bacău și în municipiul Roman. Iar ”motorul” acestor proiecte, dacă se poate spune așa, este Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioachim, cel care, în ultimii ani, a reușit ”schimbarea la față” a acestei părți a Moldovei.

Deșteptarea: Înaltpreasfinția Voastră știm că sunteți un susținător al actului educațional în școală. Am văzut și anul trecut și acum doi ani, numeroase fotografii pe site-urile de socializare și în presa interesată de dinamica Bisericii, în care copiii iau parte cu entuziasm la acest proiect ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”. Explicați-ne, vă rog, cum se derulează astfel de programe în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului?

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim: În Eparhia Romanului și Bacăului tinerii sunt o prioritate, ei reprezentând viitorul Bisericii. Fiecărui copil trebuie să i se ofere o șansă reală de a avea acces la educație. Din nefericire societatea românească traversează o perioadă destul de dificilă din punct de vedere economic, însă această situație nu trebuie să împiedice implementarea actului educațional sau să determine abandonul școlar. De aceea, Centrul eparhial de la Roman prin sectorele de resort, după o analiză eficientă și identificare a situațiilor delicate în care se regăsesc unii tineri din parohiile din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a încercat să suprime aceste lipsuri prin ajutoare materiale, financiare și prin suport moral. Începând cu anul 2013 am inițiat și implementat un amplu proiect socio-educațional intitulat „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!” adresat elevilor din ciclul primar și gimnazial cu prilejul începutului de an școlar. Cu acestă ocazie au fost oferite elevilor rechizite școlare, ghiozdane, îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și burse de studiu necesare desfășurării în condiții optime a actului educațional. Astfel, doar pentru începutul anului școlar 2015-2016 au fost achiziționate un număr de 6000 de pachete cu rechizite și 1000 de ghiozdane, toate în valoare de 70.000 de lei.

Deșteptarea: Să înțelegem că acest proiect educațional nu e decât o pagină a unei cărți? Mai există și alte proiecte care să sprijine pe tineri în dorința lor de a frecventa școala?

Înaltpreasfințitul Ioachim: Alături de aceast proiect eparhial, în Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin implicarea protopopiatelor, parohiilor și mănăstirilor, se desfășoară numeroase acțiuni de ajutorare a tinerilor aflați în dificultatea de a începe anul școlar prin lipsa de rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și alimente, ori în situația de abandon școlar. Până acum avem mângâierea sufletească de a fi oferit, anul școlar anterior, rechizite la peste 4000 de elevi. Acestora li se adaugă în jur de 400 de elevi care au beneficiat de ajutoare financiare, aproape 600 de copiii care au primit îmbrăcăminte și încălțăminte. Mai mult de 200 de elevi au fost echipați cu ghiozdane complet echipate și peste 40 de elevi au primit sprijin financiar la început de an școlar. Un număr destul de mare de elevi au primit burse sociale și burse de studiu. Financiar vorbind, toate acestea depășesc 50.000 de lei. Un număr 120 de copii au beneficiat de excursii și tabere gratuite iar peste 1300 de copii au fost implicați în programele socio-educaționale și recreative în cadrul școlilor de vară.

Deșteptarea: Activitatea Arhiepiscopiei pe care o coordonați este implicată doar în eradicarea abondonului școlar sau are și misiunea de a stimula pe tinerii cu potențial intelectual?

Înaltpreasfințitul Ioachim: O viziune obiectivă și corectă asupra realității din viața Bisericii, ne străduim să promovăm valoarea și importanța educației în rândul tinerilor, încurajând performanța într-un domeniu sau altul. Evident după posibilitățile noastre și iată că, anul 2015 este al doilea an consecutiv în care Centrul eparhial a premiat excelența în școlile din cuprinsul Eparhiei. Astfel la sfârșitul anului școlar 2014-2015 au fost premiați tinerii care s-au calificat la faza națională a olimpiadelor școlare, precum și șefii de promoție ai liceelor. Au fost distincții, considerăm noi relevante, întrucât aceștia au fost recompensați financiar cu sume de 15.000 lei, precum și cărți în valoare de 5.000 lei. Și, cu mila Bunului Dumnezeu, vom continua și acest proiect.

Deșteptarea: Știm că, în urmă cu aproape 10 ani ați pus bazele unuia dintre cele mai mari și moderne așezăminte pentru bătrâni din țară, respectiv Așezământul de la Hârja. Printr-o simplă căutare pe internet ori pe site-ul epr.ro, am descoperit mai multe organizații și fundații care desfășoară o diversă operă social-caritabilă. Care este implicarea acestor organizatii în alinarea suferințelor persoanelor aflate în dificultate?

Înaltpreasfințitul Ioachim: Într-adevăr, un punct de referință pe harta acestor servicii este Așezământul social-filantropic ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare” de la Hârja. Dar, sectorul social-filantropic al Eparhiei noastre, este mult mai amplu, deși puțin cunoscut și promovat în mass-media. Astfel, la momentul de față avem patru cămine pentru vârstnici, cu peste 130 bătrâni instituționalizați (persoane fără venituri, singure, cu dizabilități, fără domiciliu, cu supraveghere și asistență medicală permanentă), ale cărui costuri s-au ridicat în anul 2014 la suma de aproape 2.000.000 lei. Copiii aflați în dificultate în număr de peste 300 beneficiari (copii provenind din familii monoparentale, părinți aflați în detenție, cu venituri foarte reduse, cu deficiențe neuro-motorii, cu autism, tineri cu rezultate la expecționale la învățătură dar fără posibilități financiare), sunt ajutați în cadrul celor 18 Centre de zi de tip ”școală după școală”. Avem costuri ce depășește suma de 600 mii lei, pentru acest tip de serviciu.
Totodată avem și 3 cantine sociale (hrană caldă și pachete cu alimente) pentru aproximativ 200 de beneficiari (persoane defavoritaze cu venituri financiare foarte mici, în incapacitate de a-și pregăti hrana necesară supraviețuirii). Si acest tip de serviciu implică un cost substanțial de peste 350 mii lei. Se mai adaugă 2 unități de îngrijire domiciliu ce oferă sprijin la peste 40 persoane vârstnice (fără autonomie financiară și fizică, cu venituri foarte reduse).Consultațiile stomatologice la cabinetul de specialitate ajută în jur de 50 de beneficiari (pacienți fără posibilități financiare) iar Centrul medical de permanență oferă sprijin pentru 450 de pacienți, asugurându-se medicamente de urgență. Centrul de Consiliere a persoanelor cu adicție consiliază peste 100 beneficiari( persoane cu dependență de alcool și alte stupefiante). Adăpostul temporar pentru cei 60 de beneficiari (persoane fără locuință și fără venituiri) a suportat costuri, în anul 2014, de peste 250 mii lei.

Deșteptarea: Sume mari, investiții deosebite despre care nu prea auzim sau citim?

Înaltpreasfințitul Ioachim: Niciodată nu am trâmbițat binele pe care l-am făcut noi, în această străveche eparhie. Știm ce avem de făcut, nimic nu ne sperie, nici nu ne îngrijoarează, pentru că tot ceea ce facem, nu este spre bine personal, ci totul spre slava lui Dumnezeu și pentru ajutorarea semenilor noștri. Și, cu mila Preasfintei Treimi, vom continua. (interviu publicat în cotidianul băcăuan Deșteptarea, ediția de marți, 8 septembrie 2015)