Binecuvântare și har în biserica din Salina Târgu Ocna

Sâmbătă, 26 iulie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, biserica din adâncul pământului de la Salina Târgu Ocna și-a cinstit în mod deosebit pe cea de-a doua ocrotitoare, pe Sfânta Cuvioasă Muceniță Paraschevi din Roma, cea care a fost „încercată precum aurul în cuptor”.

De la primele ore ale dimineții, un sobor de preoți a săvârșit slujba Utreniei, urmată de Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la sfârșitul căreia părintele Ionatan Stanciu, preot slujitor la Mănăstirea Măgura Ocnei, a ținut un cuvânt de învățătură. Sfinția sa le-a vorbit celor prezenți despre vederea duhovnicească:

„Cine ne va da nouă ochi ca să-L vedem pe Hristos din mijlocul nostru, sau pe heruvimii cu care ne închipuim, sau să vedem mărețiile lui Dumnezeu prezente în Sfânta Liturghie? Răspunsul îl avem în fața noastră, în icoana Sfintei Paraschevi care ține în mână o pereche de ochi. Iată, Sfânta cea luminată ne oferă ochi duhovnicești ca să vedem Lumina lumii ce luminează tuturor. Astăzi, Hristos ne dăruiește, de dragul Sfintei Sale Paraschevi, posibilitatea de a participa la viața, la luptele și la biruințele ei. Putem deveni părtași darurilor ei duhovnicești și, în special, la acela al vederii duhovnicești pe care Sfânta Paraschevi îl oferă celui care e dispus să mulțumească mai mult.”

În cadrul Sfintei Liturghii s-a săvârșit, ca la fiecare sărbătoare a bisericii din adâncuri, un parastas pentru toți ctitorii și minerii adormiți în Domnul, aducându-se aminte de jertfa și dăruirea pe care le-au avut pentru Dumnezeu și pentru locașul Său.

La sfârșitul slujbei, părintele slujitor Elisei Roncea a mulțumit lui Dumnezeu și Sfintei Cuvioase Mucenițe Paraschevi pentru tot ajutorul primit. Mulțumiri au fost aduse și conducerii Sucursalei Salina Târgu Ocna, doamnei director Mirela Talabă și tuturor colaboratorilor, psalților care au înfrumusețat slujba cu glasurile lor, precum și tuturor pelerinilor și turiștilor care au luat parte la acest hram de vară al catedralei din masivul de sare de la Târgu Ocna. (E.R.)