Vineri, 20 mai, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la Colegiul Național „Ferdinand I” din Bacău a fost săvârșită o slujbă pentru elevii acestui colegiu care vor susține examene la sfârșitul prezentului an școlar.
Vineri, 20 mai 2016, în cadrul Colegiului Național ”Ferdinand I” din Bacău a avut loc o slujbă de binecuvântare a elevilor claselor a-VIII-a și a-XII-a pentru invocarea ajutorului lui Dumnezeu la exemenele naționale pe care le vor susține la sfârșitului prezentului an școlar.
La acest eveniment au participat aproximativ 150 de elevi, părinți și profesori ai Colegiului, slujba fiind oficiată de către pr. Marius Poposcu, parohul Bisericii ”Sf. Ioan” din Bacău, alături de preoții Gelu Chiribău și Bogdan Neacșu.
Activitatea a fost derulată la inițiativa profesorilor de religie ai Colegiului și a reprezentat pentru elevi o ocazie binecuvântată de a mulțumi Bunului Dumnezeu pentru cei patru ani de studii care s-au finalizat cu rezultate deosebite și, totodată, un prilej de a cere ajutorul divin pentru luminarea minții și reușita la examenele care urmează. (prof. Ciuche Gabriela).