Copiii și personalul din cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec” din Roman au fost binecuvântați de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Astăzi, 16 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost prezent alături de copiii care urmează programul grădinței din cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec”, pe care i-a binecuvântat la întoarcerea din vacanța de iarnă. Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat prin stropirea cu Aghiazmă Mare Centrul de zi pentru copii din familii în dificultate „Episcop Melchisedec”, Centrul social multifuncţional, dotat cu o cantină socială, prin care se oferă o masă caldă pe zi, un centru de socializare și un adăpost temporar, precum și cabinetele medicale. ”Acum, la începutul anului calendaristic suntem bucuroși să ne regăsim în rugăciune alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și de copiii care sunt educați și îngrijiți în spațiul oferit cu generozitate de Fundația „Episcop Melchisedec”. Toți cei care urmează programul Grădiniței din cadrul fundației și educatorii lor, precum și personalul auxiliar, au primit binecuvântarea ierarhului”, a declarat preot Valentin Băltoi, consilier cultural al Eparhiei Romanului și Bacăului.