Binecuvântare pascală pentru credincioșii băcăuani

Binecuvântarea arhierească s-a revărsat și asupra credincioșilor băcăuani care au participat la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim în Catedrala ”Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău. 

 

Binecuvântarea arhierească s-a revărsat și asupra credincioșilor băcăuani care au participat la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim în Catedrala ”Înălțarea Domnului” din municipiul Bacău. În cea de-a doua zi a ”Sărbătorii Luminii”, chiriarhul eparhiei Romanului și Bacăului a venit în mijlocul băcăuanilor alături de care s-a rugat, povățuindu-i să se apropie cu evlavie de Mântuitorul nostru Iisus Hristos ”transfigurând chipurile lor în lumini spre luminarea tuturor”. ”Luaţi din lumina lui Hristos şi aşezaţi-o mai întâi în inimile voastre, pentru ca la lumina aceasta să puteţi vedea şi curăţa negura păcatelor care s-a aşezat în cămara propriilor suflete! Apoi invitaţi pe Hristos înviat să lucreze cu voi şi în voi! Faceţi viaţa voastră conformă cu viaţa Lui”, i-a îndemnat Înaltpreasfinția Sa pe băcăuani. Plinătatea Liturghiei a fost  împletită cu hitoronia întru diacon a tânărului teolog Dragoș Custură, învestire prin care Înaltpreasfințitul Ioachim a întărit importanța pe care Biserica o acordă tinerilor, ”bogăţia cea mai importantă a unui neam”. În cadrul solemn al comuniunii de rugăciune și în contextul declarării anului 2015 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An comemorativ al marilor personalități ecleziastice din eparhii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop a făcut și pomenirea episcopului Hușilor, Ioachim Mareș, mutat la Domnul în urmă cu șase ani și care-și doarme somnul de veci într-una din criptele aflate la demisolul Catedralei.

Sărbătoarea Învierii Domnului continuă în cea de-a treia zi a Sfintelor Paști  la Catedrala Arhiepiscopală ”Sf. Cuv. Parascheva” din Roman, în ziua de prăznuire a Sfântului Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului.