Joi seară, Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul a fost prezent în parohia ”Sf. Voievozi” CFR Bacău. Preoţi şi credincioşi au venit cu dragoste în întâmpinarea ierarhului, pentru a mulţumi împreună bunului Dumnezeu pentru împlinirile şi dinamizarea activităţii din această parohie în ultimii ani.
Biserica ”Sf. Voievozi” din cartierul CFR Bacău s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulțimea credincioșilor care au dorit să participe la slujba Vecerniei arhierești, oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim Băcăuanul, înconjurat de un sobor de preoți, în seara zilei de 21 august.
O zi de altfel obișnuită a devenit pentru locuitorii acestui cartier o adevărată sărbătoare, ierarhul binecuvântându-i pe toți cei prezenți și mulțumindu-le pentru căldura dragostei cu care l-au primit. ”Ne-ați întâmpinat cu ofrandele cinstirii și generozității românești și vă mulțumim pentru tot. Astăzi suntem aici pentru că este o sărbătoare a acestei parohii. Sunt câteva împliniri și am dorit să mulțumim lui Dumnezeu, pentru că, în Biserică, nu lucrăm în nume personal, ci în numele Preasfintei Treimi, care ne supraveghează în tot ceea ce facem”, a precizat ierarhul, care i-a felicitat pe preoții slujitori, pr. paroh Constantin Ciobanu și pr. Silviu Daniel Matei, pentru modul în care s-au implicat în derularea activităților administrative și pastoral-misionare din parohie. „S-au dinamizat activitățile în această parohie în ultimii ani și s-au văzut niște împliniri aparte, pentru care am venit să mulțumim lui Dumnezeu, Care lucrează cu mâinile noastre, atunci când avem conștiința prezenței Lui în viața acesta”, a adăugat Preasfinţia Sa în cuvântul rostit cu această ocazie. La sfârşitul slujbei, după cuvântul de învăţătură al ierarhului, pr. Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a menţionat faptul că, la propunerea părintelui Costică Busuioc, protopop de Bacău, preotul Silviu Daniel Matei a primit distincţia de iconom stavrofor. La rândul său, părintele Constantin Ciobanu, parohul bisericii „Sf. Voieovozi” CFR, şi pr. Silviu Daniel Matei au mulţumit Preasfinţiei Sale pentru dragostea arătată faţă de această comunitate şi credincioşii băcăuani.