Astăzi, 12 martie, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuv. Simeon Noul Teolog, la Secția de Pediatrie a Spitalului “Sfântul Ierarh Doctor Luca” din Onești, un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, alături de Părintele Inspector Ilarion Mâță, a săvârșit o slujbă de sfințire la Secția Pediatrie, ce a fost dotată cu un nou filtrul și purificator de apă, donație făcută spitalului de către Protoieria Oneşti.
În luna dedicată susținerii vieții și prima săptămână a Postului Mare, apa, simbolul curățirii sufletești, reprezintă acum pentru micii pacienți ai Secției de Pediatrie și un simbol al vindecării și sfințirii vieții.
Au fost înălțate rugăciuni de vindecare și sănătate, întărire spre nădejdea pocăinței, a mângâierii micuților bolnavi, dar și pentru familiile acestora, personalului și conducerii spitalului.
Cu pioasă recunoștință, mulțumim conducerii Spitalului, îndeosebi Doamnei Director Dr. Oana Secară și personalului spitalului pentru că ne-au oferit ocazia de a dărui echipamente care susțin și promovează VIAȚA, acest filtru fiind al treilea echipament donat de către Protoieria Oneşti.