Sâmbătă, 11 iulie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost primit, cu aleasă prețuire, de copiii participanți la Școala de vară „Pași mici, credință mare”, organizată de Parohia „Sfântul Dimitrie” din Roman, Protopopiatul Roman.
În semn de respect și de recunoștință, copiii au interpretat, cu emoție și cu entuziasm, Imnul Școlii de Vară, oferind un moment artistic deosebit, apreciat de toți cei prezenți. Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a dialogat cu tinerii, i-a binecuvântat și a felicitat pe preoții implicați în organizarea școlii de vară.
La eveniment s-a alăturat și domnul primar, Laurențiu Dan Leoreanu, care a transmis un mesaj de încurajare și apreciere pentru implicarea copiilor, a voluntarilor și a tuturor celor care contribuie la reușita acestei frumoase inițiative.
Acestă zi, care a încununat perioada petrecută de copii în spațiul binecuvântat al bisericii, a fost încărcată de emoție și de speranță, așezând în comuniune pe cei mici, care au înțeles că educația, credința și spiritul comunității sunt valori fundamentale care ajută la creșterea armonioasă a oricărei persoane, cu atât mai mult a celor care, sub ocrotirea și îndrumarea părinților și educatorilor, se află în perioada formării morale, religioase și intelectuale.
Bucuriile și surprizele pregătite de organizatori pentru tinerii participanți au lăsat în inimile lor amintiri de neuitat.
(Pr. Ciprian Chirilă)



