Vineri, 15 martie 2019, începând cu ora 18.00, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Valea Budului, situată la câţiva kilometri de oraşul Bacău, au început serile de rugăciune din perioada Postului Mare. Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Taina Sfântului Maslu şi a rostit rugăciuni de dezlegare specifice acestei perioade de „urcuş duhovnicesc”.
Prima zi de vineri a Postului Mare a fost prilej de comuniune şi de rugăciune în biserica Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” Valea Budului. Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, împreună cu PC Părinte Protoiereu Costică Busuioc, cu preoţii şi credincioşii Parohiei „Sf Dumitru” – Narcisa, coordonaţi de către părintele paroh Ioan Pleşcău, dar şi cu alţi preoţi băcăuani, a oficiat Taina Sfântului Maslu, rostind rugăciuni de alinare și de vindecare a suferințelor trupești și sufletești pentru toţi cei prezenţi. Cu acest prilej s-au rostit şi rugăciuni de dezlegare specifice intrării în Post.
Reamintim faptul că în fiecare seară de vineri din perioada Postului Paştelui, sub lumina crucii ce veghează Metocul Chiriarhal din Valea Budului se va săvârși Taina Sfântului Maslu, iar preoții care vor veni împreună cu credincioşii lor vor avea bucuria de a participa la slujba oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.