Luni, 4 mai 2015, cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, a fost organizată la Centrul eparhial de la Roman, etapa eparhială a Concursului naţional de mini-proiecte de educaţie filantropică intitulat „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“.
Acest concurs catehetic, cu implicații social-filantropice, s-a derulat în 23 de parohii din mediul rural și urban din cele șase protopopiate ale Eparhiei, în perioada 25 decembrie 2014 - 30 mai 2015, fiind adresat copiilor, preoţilor şi profesorilor de religie implicaţi în programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor“.
Concursul „Mâini întinse spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu“ s-a înscris în calendarul manifestărilor cultural-religioase organizate pe tematica anului 2015, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca fiind Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii.
Cele șase proiecte catehetice, reprezentând fiecare protopopiat, au fost evaluate şi jurizate de o comisie desemnată de chiriarhul locului și alcătuită din pr. arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ, pr. Valentin Băltoi, consilier cultural și pr. Daniel Marari, directorul Centrului catehetic „Sfânta Parascheva”, după criteriile stabilite în metodologia de concurs: conceperea proiectului, atragerea de fonduri şi aplicarea proiectului.
„Prin conceperea și punerea în practică a acestor miniproiecte din cadrul concursului s-au urmărit următoarele obiective: educarea copiilor în sensul ajutorării semenilor aflați în suferință: bătrâni bolnavi, persoane singure, familii sărace, copii orfani; cultivarea relației dintre parohie si mănăstire și dezvoltarea activităților cu caracter misionar în mănăstire (respectarea caracterului misionar al anului omagial); conștientizarea nevoii de a participa efectiv la diverse activități (la biserică, acasă, la scoală) prin «voluntariat» ca mulțumire și recunoștință pentru darurile sufletești și materiale pe care le primesc; consolidarea relației dintre elevi prin crearea echipelor care au ajutat la implementarea mini-proiectului și apropierea lor de biserică; precum și punerea în practică a filantropiei la nivel local prin implicarea întregii comunități parohiale precum și dezvoltarea activităţilor comune dintre parohie şi şcoală”, a declarant părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Astfel, în urma evaluării a fost obținut următorul clasament:
Premiul I a fost acordat parohiei Păltinata, protopopiatul Onești,
Premiul al II-lea a fost obținut de parohia Cernu, protopopiatul Moinești,
Premiul al III-a a fost acordat parohiei Dănceni, protopopiatul Sascut,
Menţiunea I acordată parohiei „Sfinții Trei Ierarhi”, protopopiatul Bacău,
Mențiunea a II-a acordată parohiei „Sfântul Vasile”, protopopiatul Roman,
Mențiunea a III-a oferită parohiei Buda Blăgești, protopopiatul Buhuși.
Festivitatea de premiere va avea loc în catedrala Arhiepiscopală din Roman, în contextul manifestărilor cultural-religioase închinate celei de a XV-a ediții a „Zilelor Melchisedec Ștefănescu”, iar premiile vor fi înmânate de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim. Premiul întâi la faza Eparhială va reprezenta Eparhia Romanului la Festivitatea de premiere din București, organizată în ziua de 21 mai, cu ocazia Hramului Catedralei Patriarhale.