Crearea și menținerea unei punți între generații a fost motivul pentru care, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, Protoieria Bacău a organizat joi, 4 Noiembrie 2021, un atelier de formare pentru preoții care desfășoară activități cu vârstnici și copii în cadrul centrelor socio-educaționale înființate în parohiile păstorite. Acest atelier face parte din activitățile propuse de către Protoieria Bacău în sprijinul derulării proiectului „Hristos - lauda bătrâneților mele”.
Gazda evenimentului a fost Parohia „Sfinții Apostoli” din Bacău care prin dragostea și bunăvoința părintelui paroh Constantin Abageru a pus la dispoziție casa de prăznuire, gustări și agapa creștină slujbă în cadrul căreia a fost pomenit și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Eftimie de la a cărui trecere în veșnicie s-au împlinit șapte ani.
Formatorii acestui atelier au fost Ioana Bidnic și Oana Ariton, asistenți sociali ai Asociației „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja care la invitația părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche au prezentat celor 13 preoți și 2 asistenți sociali prezenți, exemple de bună practică dar și activități menite să ajute la derularea unor acțiuni de tip punte între generații. Scopul acestui atelier a fost acela de a identifica puncte de interes comun între cele două generații, tineri și respectiv vârstnici, în scopul împărtășirii comune de experiență, trăiri, dar și petrecere de timp în cadrul centrelor de socializare ale parohiilor participante la proiect.
Sesiunea de lucru a început prin prezentarea unor activități care au un caracter continuu în cadrul Centrului Rezidențial pentru persoane vârstnice de la Hârja și care au succes în rândul beneficiarilor. Totodată, Ioana și Oana au arătat cum toate acestea se pot adapta la lucrul și cu cei mici, ajutați fiind de către seniori. A urmat apoi prezentarea unui calendar de activități pentru acest subiect, însoțit de îndemnul ca fiecare preot să întocmească pentru o mai bună organizare a evenimentelor, o astfel de planificare a centrului respectiv.
Ziua a continuat cu o mulțime de jocuri și activități menite să consolideze sau a creeze acolo unde este necesar acea punte de legătură între nepoți și bunici deopotrivă. Scopul acestora nu este numai acela de a ocupa cele câteva ore are beneficiarilor, ci și de a-i apropia de Biserică și sfintele slujbe. Beneficiul real al centrelor adresate și celor mici, dar și celor mari vine din faptul că multe întâlniri pot fi derulate împreună precum ateliere de gătit, pelerinaje, ateliere de meșteșugit sau vizite la domiciliul seniorilor nedeplasabili.
Întâlnirea s-a încheiat cu îndemnul de a implementa în comunitățile parohiale aceste noi cunoștințe acumulate în cadrul atelierului și cu bucuria de a vedea împreună generația tânără și vârstnică.