În cadrul Centrului de tineret şi voluntariat „Sf. Fanurie” din cadrul „Asociaţiei Treime de Arhierei” Bacău, coordonat de către Pr. paroh Aurel Cîrlan, împreună cu Pr. Mihai-Flavius Balaban şi Pr. Marian Gliga, a avut loc marţi, 20 octombrie 2020, o întâlnire dedicată „Anului omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”. Delegat din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a fost părintele Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul biroului de catehizare şi activităţi cu tineretul.
Având în vedere faptul că anul 2020 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”, tema propusă spre meditaţie de către Pr. Aurel Cîrlan, în calitatea sa de psiho-terapeut, a fost „Adolescentul, adevărata provocare pentru familia de mâine”, această etapă a vieţii fiind abordată atât din punct de vedere psihologic, cât şi din punct de vedere duhovnicesc. La acest workshop au participat elevi ai clasei a VIII-a E, de la Şcoala Gimazială „Mihai Drăgan” Bacău, care au fost însoţiţi de către doamna dirigintă, prof. de matematică Bărgăoanu Marcela şi de doamna prof. de religie Cîrlan Mirela-Nela.
În cadrul atelierului, părintele Aurel Cîrlan a arătat cât de important este ca perioada adolescenţei să fie înţeleastă holistic, afirmând: „Pentru ca adolescenţa să fie înţeleasă în întregime, trebuie să folosim metoda bio-psiho-socio-spirituală. Numai dezvoltând toate aceste etape, un adolescent devine responsabil, are încredere în sine, are puterea de a încerca, devenind un adult de succes, un furnizor de valoare şi dobândind un stil de viaţă sănătos. Un rol important în evoluţia copilului şi adolescentului este acela de a dezvolta cei patru „C” esenţiali sau cruciali în dezvoltare: să fie CONECTAT cu ceilalţi, să se simtă CAPABIL, să ştie că fiecare CONTEAZĂ şi este valoros, şi să facă faţă provocărilor, adică să aibă CURAJ”.
În cuvântul său, părintele inspector Daniel Marari, după ce a transmis binecuvântările arhiereşti venite din partea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, pornind de la versetul biblic „Mică este între cele zburătoare albina, dar rodul ei întrece orice dulceaţă” (Ecclesiastic 11, 30), învăţătură care este reluată şi în Omilia a XXII-a către tineri a Sf, Vasile cel Mare, a mărturisit adolescenţilor prezenţi: „Dulceaţa înţelepciunii ne aduce o viaţă nouă în Hristos şi prin Hrisos, în perspectiva mântuirii sufletelor, dar şi a devenirii întru Fiinţă, adică a maturizării. Pentru a parcurge această cale a adolescenţei în vederea maturizării, de o mare importanţă este prezenţa unui duhovnic în viaţa voastră”.
La sfârşitul întâlnirii, doamna prof. Bărgăoanu Marcela, diriginta clasei a VIII-a E, a mărturisit: „Considerăm că aceste activităţi sunt binevenite, pentru că ne ajută să învăţăm şi să creştem. Biserica, prin aceste proiecte vine în sprijinul nostru, al profesorilor dar şi a părinţilor, formând aceşti tineri pentru viitor, învăţându-i să ridice capul din pământ şi să privească şi în sus, la Dumnezeu, sau în jurul lor, la semeni. Ei învaţă să aprecieze altfel oamenii, să devină mai buni, să se descopere pe ei înşişi şi să cunoască pe cei de lângă ei.”
Părintele paroh Aurel Cîrlan a mulţumit în mod special Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântare şi părintelui inspector Daniel Marari pentru participare, aducând cuvinte de recunoştinţă elevilor, cadrelor didactice implicate, doamnelor directoare ale Şcolii „Mihai Drăgan”, doamnei Huţuţui Luminiţa (Director general) şi doamnei Drăgoi Alina (Director adjunct), precum şi tânărului Andrei-Constantin Balaban, teolog şi consilier dezvoltare personală, reprezentant al voluntarilor parohiei „Sf. Trei Ierarhi”.
(Pr. B.M.F)