Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi sub coordonarea Părintelui Protopop Costel Mareş, în prima săptămână a lunii noiembrie s-au desfăşurat activităţile practice din cadrul Atelierului de Ţesătorie de la Parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” - Protopopiatul Moinești.
Proiectul s-a realizat în parteneriat cu Primăria Moineşti şi a avut ca beneficiari un număr de 38 de copii. Aceştia au avut ocazia să deprindă meşteşugul ţesutului de la două artizane autentice, bune şi evlavioase credinciose ale bisericii noastre. Acestea au fost dispuse să îşi aducă războiul de ţesut de acasă şi să se dedice unei frumoase experienţe didactice în perioada vacanţei elevilor din clasele primare.
Împreună cu cei mai mici, entuziaşti şi curioşi artizani și cei mai înaintaţi în vârstă au învăţat lucruri noi. Astfel aceștia au trăit emoţia şezătorilor din alte vremuri, cântând doine dar şi cântări închinate Maicii Domnului. Cu acest prilej tinerii au aflat informații despre elementele ce alcătuiesc războiul de ţesut – suluri, vatale, spata, iţe cu scripeţi, urzeală, călcători, vergele, speteaza, întinzător, slobozitor, fuştei, suveică….. , dar şi despre componente auxiliare – vârtelniţa sau fofeza, sucala, furca, fus, caier……Bucuria a fost mare când, la sfârşitul proiectului, copiii au avut satisfacţia lucrului împlinit şi au văzut prosoapele şi batistele ţesute cu mâinile lor.
Preotul Dragoș Mihai Nistor, coordonatorul „Atelierului de țesătorie” nu a pus pe primul loc transmiterea unui meșteșug, ci încredințarea unei moșteniri către o generație care o poate prețui așa cum se cuvine:
„Suntem conștienți că ceea ce deprind copiii aici nu este tocmai o meserie în adevăratul sens al cuvântului. Astăzi, există mijloace moderne pentru țesut: sunt calculatoare care comandă programarea țesutului, sunt matrițe, totul se face automatizat… consider că mult mai importantă este prețuirea și asumarea unei moșteniri. Va fi un reper bine conturat în evoluția lor”, a spus părintele Mihai Nistor.