În prima zi a lunii martie, Centrul social-filantropic „Sfântul Andrei” al Parohiei Băhnășeni, din Protopopiatul Moinești, a fost gazda unui atelier de creație dedicat copiilor, tinerilor și voluntarilor. Evenimentul a reunit 38 de participanți, alături de 10 tineri voluntari, într-o atmosferă plină de bucurie și inspirație.
Sub îndrumarea adulților și cu mult entuziasm, copiii au confecționat mărțișoare, felicitări și flori din hârtie, oferindu-le apoi celor dragi – mame, bunici, surori, vecine și prietene. Pe parcursul celor trei ore de activitate au fost surprinse momente speciale în fotografii, iar la final, fiecare și-a expus creațiile în cadrul unei fotografii de grup realizate pe treptele bisericii.
Atelierul a avut ca temă începutul primăverii, dar și intrarea în perioada Postului Mare, ce ne conduce spre bucuria Învierii lui Hristos. După finalizarea activităților, toți participanții au contribuit la ordine și curățenie, apoi s-au bucurat de o masă de prânz împreună.
Fondurile necesare pentru organizarea acestui eveniment au provenit, în mare parte, din donații, iar reacțiile comunității nu au întârziat să apară. După publicarea fotografiilor pe pagina de Facebook a parohiei, numeroase persoane au apreciat inițiativa și au transmis felicitări.
„Aceasta este doar una dintre activitățile frumoase pe care dorim să le desfășurăm cu copiii și tinerii noștri. Bucuria și entuziasmul participanților ne motivează să continuăm și să organizăm și alte evenimente similare”, a spus părintele Bogdan Sardeni la finalul întâlnirii.
(Pr. B.S.)