Cu binecuvântarea Înaltpresfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, anul școlar 2014-2015 a fost marcat de prezența a numeroși elevi și cadre didactice în activitățile de voluntariat ale Asociației ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”.
Astăzi, 19 iunie 2015, la două colegii naționale din Onești, ”Dimitrie Cantemir” și ”Grigore Moisil”, au fost organizate festivități de premiere ale elevilor cu rezultate școlare remarcabile. În cadrul acestor evenimente, au fost apreciați profesorii și elevii care s-au implicat cu dragoste și empatie în sprijinirea persoanelor aflate în suferință atât de la Hârja, cât și în alte instituții sociale ale Arhiepiscopiei. Mărturie a recunoștinței Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim stau diplomele și certificatele de voluntariat, care au fost înmânate la peste 200 de elevi și cadre didactice din cadrul a două Centre de voluntariat ale asociației, în parteneriat cu cele două colegii oneștene sus-amintite.
”Voluntariatul nu reprezintă numai o modalitate de a petrece timpul liber, ci devine un mod de a fi atunci când persoana unește credința cu iubirea jertfelnică față de semenul aflat în dificultate. Tinerii au înțeles că nu sunt ei totul, că nu li se cuvine totul deoarece, mai presus de persoana lor, este întotdeauna cineva care are nevoie de ajutor mai mult decât fiecare dintre ei. Bucuria vine din banalul zâmbet pe care îl aduc tinerii pe chipul unui bătrân sau al altor copii cu mult mai încercați decât ei", a afirmat Pr. Ilarion Mâță, președintele Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja, care, din încredințare IPS Arhiepiscop Ioachim, a fost coordonatorul acestor activități de voluntariat.