Vineri, 23 noiembrie 2018, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja” a sărbătorit 5 ani de la inaugurarea Centrului rezidențial socio-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice și 5 ani de colaborare cu Colegiul Național „Grigore Moisil” Onești, organizând evenimentul „Tinerii și vârstnicii, trecutul și prezentul în An Centenar”.
Evenimentul s-a derulat din două motive importante, care merită o atenție deosebită. Primul motiv a fost împlinirea a 5 ani de la inaugurarea Centrului rezidențial social - medical pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, eveniment la care a participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Preasfințitul Părinte Andrei și reprezentanți ai Administratiei patriarhale. Acest edificiu social care face parte din complexul social de la Hârja, găzduiește un număr de 65 de persoane vârstnice, deținând mai multe cabinete medicale, birouri administrative, ateliere de lucru, săli de socializare, bibliotecă și paraclis și reprezintă un ajutor real pentru beneficiarii săi și pentru comunitate.
Al doilea motiv de bucurie a fost acela al aniversării a 5 ani de parteneriat între Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, reprezentată de pr. Ilarion Mâță în calitate de președinte și Colegiul Național „Grigore Moisil”, fructificat prin inaugurarea unui Centru de tineret și voluntariat închinat Sf. Filofteia. Cu acest prilej, elevii clasei a XI-a E a Colegiului Național „Grigore Moisil” Onești, coordonați de prof. Mariana Bereczki, directorul liceului, au oferit un frumos program cultural - artistic și de voluntariat social. Cele două instituții se bucură de o colaborare armonioasă de cinci ani de zile, care merită apreciată, sărbătorită și continuată.
(Liliana Pânzaru – Psiholog)