Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la evenimentul prilejuit de ”Zilele Asistenței Sociale” organizat la Bacău prin Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, filiala Bacău și DGASPC Bacău, a fost evidențiată misiunea socială a Bisericii și implicarea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în dialogul social și susținerea persoanelor aflate în dificultate.
Desfășurat într-un cadrul festiv, în Sala mare a Consiliului Județean Bacău, în data de 24 martie 2016, evenimentul a reunit asistenții sociali ai instituțiilor reprezentative ale județului, participând la sesiunea de comunicări prilejuită de Ziua Mondială a Asistenței sociale.
După deschiderea evenimentului de către Domnul Lucian Bodor, președintele Filialei Județene CNSAR, reprezentanții mai multor instituții precum: Avocatul Poporului, Prefectura Bacău, DGASPC Bacău, au luat cuvântul, evocând rolul asistentului social în societatea contemporană.
Mai mulți conferențiari au susținut teme relevante despre subiectul propus: Societatea prosperă atunci când demnitatea și drepturile oamenilor sunt respectate, evocând aportul adus de către instituțiile pe care aceștia le reprezintă.
Delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim a fost Pr. Ilarion Mâță, inspector eparhial în cadrul Sectorului Social – Filantropic, care a transmis cuvântul de binecuvântare și apreciere a tuturor lucrătorilor și ostenitorilor din acest domeniu de activitate ce săvârșesc mereu Liturghia aproapelui. Imediat după acest moment, Pr. Ilarion a evocat importanța și relevanța misiunii pe care o deține un asistent social în contextul actual și impactul misiunii sale în transformarea în bine a societății, prezentând un material intitulat Demnitatea la vârsta a III-a și misiunea asistentului social. Îmbătrânirea ființei umane și consecințele acesteia.
Evenimentul a contiuat cu alte prezentări și dezbateri largi pe tema mai sus menționată.
Ultimul eveniment social – cultural dedicat Zilelor Asistenței Sociale, va fi organizat la Hârja, luni 28 martie 2016, de către Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”, în parteneriat cu Departamentul de Sociologie și Asistența Socială a Facultății de Filosofie și Științe Social – Politice din Iași, prin prezența Domnului Decan Prof. Univ. Dr. Nicu Gavriluță, DGASPC Bacău, prin prezența Domnului Director General Sorin Brașoveanu, CNSAR Bacău, președinte Lucian Bodor și alte instituții sociale și medicale, publice sau private (Pr. Ilarion Mâță).