Așezământ social-filantropic închinat Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, în Parohia Răcăuți

Astăzi, 29 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a sfințit așezământul social-filantropic "Sfântul Iosif de la Văratic" din Parohia Răcăuți, Protopopiatul Onești.

Abia revenit în Eparhie, după participarea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou și la ședința solemnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în Duminica a XXIV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a slujit în două dintre parohiile misionare reprezentative din protopopiatele Buhuși și Onești. După ce dimineața zilei de astăzi a fost dedicată târnosirii bisericii închinate Sfintei Treimi din Poiana Negustorului – Pădureni (protopopiatul Buhuși), lucrare împlinită de tânărul preot Răzvan Ioan Simion, după doar doi ani de slujire și implicare în viața pastoral-administrativă, după amiază ierarhul s-a deplasat la parohia Răcăuți, unde a sfințit așezământul social-filantropic ”Sf. Iosif de la Văratic”. Acesta este rezultatul muncii depuse sub coordonarea preotului paroh Mitică Dodiu. De altfel, frumusețea și calitatea lucrărilor, dar și lucrarea pastorală deosebită, l-au determinat pe chiriarhul locului, la propunerea preotului protopop Ioan Bârgăoanu, să confere gradul de iconom stavrofor părintelui Dodiu. Evenimentul de la Răcăuți a fost dublat de sfințirea unui loc destinat unei capele mortuare ce se dorește a fi ridicată în proximitatea cimitirului parohial.

Evenimentele de la Răcăuți au fost precedate de aducerea sfintelor moaște ale Sfintei Mare Mucenițe Varvara în Protoieria Onești. Acestea au poposit la Biserica "Sf. Arhangheli" – Răcăuți, fiind aduse de către preotul protoiereu Rustik, ca trimis al Mitropolitului Agafanghel de Odesa și Izmail. Sfintele odoare au fost oferite ca dar duhovnicesc și de prietenie Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, pentru Biserica ”Sf. Varvara” din Salina Tg.Ocna. La rândul său, ierarhul a oferit delegației ucrainene o icoană a Sfintei Preacuvioase Maicii noastre Parascheva, ca un semn de recunoștință pentru darul de suflet primit pentru Eparhia noastră. Sfintele Moaște au rămas spre închinare credincioșilor prezenți la sfințirea Așezământului " Sf. Iosif de la Văratec"  de la Răcăuți.