Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar, a paricipat astăzi, 11 decembrie, la slujba de hirotonie a Arhimandritului Ignatie Trif, întru treapta de Arhiereu-Vicar ales al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei. Slujba a avut loc la Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail” din Paris, în cadrul Sfintei Liturghii săvârşită de mai mulţi Ierarhi ai Bisericii noastre.
„Această rânduială a ipopsifierii este o chemare pe care Hristos i-o adresează; Episcopii sunt urmaşii Apostolilor şi la fel cum Hristos a chemat pe fiecare Apostol în parte la slujire, la fel este chemat fiecare Episcop să slujească pe Hristos, să slujească în Biserica lui Hristos”, a precizat Preasfinţitul Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei.
De la Preasfinţitul Episcop Timotei am aflat şi de ce Sfântul Sinod al Bisericii noastre a considerat necesară prezenţa a încă unui ierarh român în Spania şi Portugalia. „În Spania se află foarte mulţi români, oficial vorbind, 830.000 de români doar în Spania şi 32.000 în Portugalia. Neoficial, sunt mult mai mulţi, ceea ce a făcut ca la ora actuală să avem peste 129 de locuri de slujire, parohii şi filii, cu 100 de clerici, preoţi şi diaconi. Toţi aceşti români care au venit în Spania şi Portugalia, majoritatea sunt ortodocşi şi au nevoie de ajutor din partea Bisericii. Biserica a trimis acolo Arhiereu în 2008 în persoana mea şi iată acum un Arhiereu Vicar care să slujească lui Dumnezeu şi să-i slujească pe românii ortodocşi de acolo”, a precizat Preasfinţia Sa.
Părintele Arhimandrit Ignatie Trif a fost ales Arhiereu-Vicar în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 24 octombrie, anul acesta. El îşi va desfăşura slujirea arhierească în Spania şi Portugalia, cu titulatura de ”Mureşanul”.