Astăzi, 13 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat slujba de sfințire a fabricii de pâine ”Betleem” de la Roman. Alături de Înaltpreasfinția Sa, la acest moment de sărbătoare, a fost prezent și Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.
În ajunul serbării Sfintei Cuvioase Parascheva, ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craioviei și Mitropolitul Olteniei, a participat alături de ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la bucuria sfințirii fabricii de pâine ”Betleem – Casa pâinii” din cadrul Centrului eparhial de la Roman. Evenimentul a constituit prilej pentru cei doi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe de a evidenția importanța acestui element de bază, pâinea, a cărei semnificație a fost prezentată de Înaltpreasfințitul Ioachim. ”Acest spațiu ne amintește de sfințenia pâinii, de pâinea care ne hrănește sufletul și trupul. Noi ne rugăm în permanență ca Dumnezeu să ne dăruiască pâinea cea de toate zilele și pâinea cea de o ființă. Însă, se pare că astăzi s-a pierdut sacralitatea pâinii. Între multiplele noastre activități, am găsit de cuviință să facem și aceasta, de a arăta cum se face pâinea pe vatră, pâinea cea adevărată”, a spus ierarhul de la Roman. ” Să nu uităm că, într-o lume egoistă, parcelizată, acolo unde lipsește pâinea se instalează mizeria. Căci lumea este societate, dar noi vrem să revenim la comunitate, întrucât aceasta are legi organic constituite care nu se scriu, iar când vine o criză, se instalează nu mizeria, ci sărăcia. Atunci, dacă am o pâine, o împart cu cel de lângă mâine, cu aproapele meu aflat în suferință. Să nu uităm că, inițial, pâinea a fost frământată cu sudoare, cu lacrimi”, a menționat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Efortul ierarhului de a se implica în definitivarea acestui proiect vine și ca urmare a necesității susținerii așezămintelor social-filantropice pe care Arhiepiscopia Romanului și Bacăului le susține material și financiar. ”Brutăria se va susține prin ea însăși, prin lacrimile săracilor și bucuria celor care vor primi o bucată de pâine. Acest așezământ are și caracter social-caritabil, pentru că avem în grija noastră așezăminte, avem bâtrâni, copii, avem familii defavorizate cărora să le împărțim pâinea”, a mai afirmat ÎPS Arhiepiscop Ioachim.
La rândul său, ÎPS Mitropolit Irineu și-a exprimat bucuria participării la acest eveniment din viața Eparhiei Romanului și Bacăului, desfășurat acum, în ajunul serbării Sfintei Parascheva. ”Această brutărie este de mare folos pentru viața creștinilor, căci pentru noi pâinea este binecuvântată. Ne bucurăm de această realizare și sperăm să vă dăruiască Dumnezeu putere să continuați, să dăruiți pâine celor care au nevoie, și prin dragostea și mila Sa să o înmulțească în toată lumea”, a menționat ÎPS Mitropolit Irineu.