În Ajunul Crăciunului, în data de 24 decembrie 2019, elevii școlii gimnaziale Ștefan Cel Mare, coordonați de cadrele didactice, alături de Clubul Elevilor – Buhuși, conduși de d-na Mariana Barcan au adus vestea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos preoților și credincioșilor Parohiei Sf. Nicolae.
Evenimentul s-a desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, sub atenta îndrumare a d-nei Director Cozma Maria Georgeta, care alături de cadrele didactice din învățământul primar au reușit să pregătească alături de copii prin colinde bucuria momentului venirii în lume a Pruncului Sfânt.
Părintele Protopop Vasile Cozma, alături de credincioșii Parohiei Sf. Nicolae, au primit cu bucurie mesajul și urările copiilor, care au reușit să transmită emoție, să mențină vie tradiția strămoșească de a colinda și de a-L mărturisi pe Hristos ca Mântuitor al lumii.
Efortul a fost răsplătit prin daruri pe care Moș Crăciun le-a adus copiilor și tuturor celor prezenți, amintind fiecăruia dintre noi că Darul pe care Dumnezeu l-a dat lumii a fost însuși Fiul Său.