Luni, 5 ianuarie, în Ajunul Botezului Domnului, la Catedrala arhiepiscopală din Roman a fost săvârșită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, de către un sobor de preoți și diaconi sub protia Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Teofil a oficiat Sfințirea cea Mare a Apei.
În Ajunul Botezului Domnului Iisus Hristos în râul Iordanului, luni, 5 ianuarie, după slujba Ceasurilor Împărătești oficiată în Catedrala arhiepiscopală din Roman de cei doi ierarhi ai Eparhiei Romanului și Bacăului, a fost săvârșită Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia sub protia Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul, aceasta fiind una dintre cele zece zile din calendar când credincioșii au posibilitatea de se împărtăși din darurile și binecuvântarea rugăciunii euharistice întocmite de Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (330-379).
La finalul Sfintei Liturghii, conform rânduielilor tipiconale ale acestei zile, soborul slujitorilor a oficiat sub protia Preasfințitului Părinte Teofil Sfințirea cea Mare a Apei.
În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a vorbit despre semnificațiile slujbei oficiate în Ajunul Botezului Domnului, precizând faptul că harul Duhului Sfânt care sfințește apa prin rugăciunile înălțate de preoți în această zi are rolul de a sfinți întreaga natură și de a pregăti pe om în perspectiva sfințirii vieții sale prin întâlnirea cu Dumnezeu:
„Binecuvântarea Iordanului să fie asupra tuturor! Cu slujba de acum s-a început, de fapt, prăznuirea zilei cele mari și luminate a Bobotezei. Am citit mai întâi ceasurile împărătești și am săvârșit Vecernia Bobotezei, unită cu Liturghia Marelui Vasile, în cadrul căreia se sfințește acum, în Ajun, și apa cu care, apoi, se sfințesc și casele noastre, se sfințesc toate, ca o chemare la întâlnirea cu Sfințenia lui Hristos, care a venit la Iordan și ne-a chemat și pe noi să ne aplecăm cu smerenie înaintea Dumnezeirii și să primim halul și binecuvântarea Sa. Vă dorim să aveți o sărbătoare frumoasă, începând de astăzi și mâine, și harul și binecuvântarea Iordanului să fie asupra tuturor!”
„Astăzi apele se sfințesc prin rugăciunile care se fac în biserici. Am săvârșit slujba Sfințirii celei Mari a Apei potrivit rânduielilor bisericești astăzi fiind ziua care precede liturghia din însăși ziua Teofaniei sau a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Cu această apă sfințită se merge la casele credincioșilor după tradiția mai veche a Bisericii noastre. În vechime, preoții făceau mai întâi Sfințirea cea Mare a Apei, apoi mergeau prin sat și prelungeau Biserica din care făceau parte în biserica familiilor, în fiecare casă locuind o familie botezată în numele Preasfintei Treimi. De vreme ce ești botezat în numele Preasfintei Treimi, faci parte ca o cărămidă vie și conștientă din trupul Bisericii. După ce ne-am împrospătat cu aripile Duhului Sfânt, am primit apa aceasta sfințită care este purificată și care prin afundarea Sfintei Cruci în ea ne amintește de gestul Sfântului Ioan de la râul Iordanului. Gustând această apă cu evlavie vom dobândi ușurare, mântuire, liniște cerească, medicamente care ne vindecă rănile trupului și ale sufletului. Sperăm ca Duhul Sfânt Care s-a pogorât în această apă să se pogoare și în sufletele noastre, să ne curețe de tot ceea ce este rău și necurat”.
Apoi, conform tradiției statornicite la Catedrala arhiepiscopală din Roman, soborul slujitorilor, împreună cu obștea călugărilor și călugărițelor, purtând icoana Teofaniei, s-a îndreptat spre Casa „Sf. Ierarh Dosoftei” care întregește ansamblul arhitectonic al Centrului Eparhial, intonând troparul Bobotezei și alte cântări specifice acestei sărbători, unde a fost întâmpinat de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim care a binecuvântat întreaga adunare.



